
MARAMUREȘ. Au crescut adopțiile anul trecut. În 4 cazuri frații au rămas împreună
În județul nostru anul trecut a crescut numrul copiilor adoptați. Potrivit datelor DGASPC Maramureș, în anul 2022 a fost deschisă procedura de adopție pentru 57 de copii.
De asemenea, 21 de copii au fost încredințați în vederea adopției interne prin sentinșe civile definitive. Aici au fost întocmite un număr de 17 rapoarte de potrivire, iar 4 rapoarte au fost întocmite pentru grupuri de 2 frățiori. În plus, în cursul anului trecut, pentru 37 de copii a fost încuviințată adopția internă prin sentințe civile definitive. În comparație cu anul 2021, se observă creșteri semnificiative pe toate aceste segmente.
În ceea ce privește atestatele pentru persoanele sau familiile declarate apte să adopte, anul trecut au fost emise 30 de astfel de documente. Aici situația este similară cu cea din 2021.
Trebuie precizat că în 2022 au fost întocmite 4 rapoarte pentru informarea copilului care a ȋmplinit vȃrsta de 10 ani cu privire la consecinţele adopţiei și ale consimţămȃntului său la adopţie, precum şi pregătirea copilului pentru mutarea la familia adoptatoare.
Ana-Maria HOJDA








