MARAMUREȘ. Consiliul Județean va avea propriul parc fotovoltaic

Pe viitor, Consiliul Județean Maramureș va avea propriul parc fotovoltaic, care va asigura consumul pentru instituțiile aflate în subordine. Consilierii și-au dat ieri votul pentru punerea în practică a acestui proiect. Este vorba de proiectul de hotărâre privind promovarea proiectului “Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, în județul Maramureș”.

”Avem deja experiența unui mic parc fotovoltaic la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde asigurăm o parte importantă din energia electrică, prin panourile montate în curtea spitalului.

Încă de când s-a deschis pe fondul de modernizare această axă, am început să strângem informațiile necesare, vorbim de facturi de la fiecare instituție subordonată, pentru a determina consumul mediu anual și să putem să dimensionăm o cerere de finanțare, care să ne asigure consumul de energie al CJ Maramureș, exceptând instituțiile care sunt generatoare de venituri, care nu se încadrează pe acest tip de finanțare.

Conform legislației pot să produci în altă parte decât acolo unde consumi. Vorbim de CJ Maramureș ca și unitate centrală. Se poate construi un singur parc fotovoltaic pentru consumul propriu și plătești doar distribuția. Este un sistem legislativ nou, care a intrat în vigoare din 2023, pentru a putea acoperi mai multe puncte de consum. Așa este un singur punct de racord. Noi plătim doar cheltuielile de distribuție și ieșim mult mai ieftin”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Consilierul Sorin Ilieș s-a arătat nemulțumit de faptul că s-a mers pe opțiunea unui parc fotovoltaic, în loc de cea pe consum direct.

”La parcul fotovoltaic o să avem cheltuieli mari cu transformarea curentului, eu știu că transformatoarele sunt foarte scumpe. Am mai avut tentative cu parcuri fotovoltaice și înainte și sunt multe cheltuieli neeligibile. Sper să putem să facem până la urmă un parc fotovoltaic. Dar nu ai flexibilitatea ca pentru consumul direct. Chiar dacă a fost discuția asta în plenul CJ , din păcate nu s-a făcut un studiu. Ar fi trebui să se compare cele două soluții și să aleagă cea mai bună. Pe mine nu mă convinge argumentul că este mai ieftin”, a declarat acesta.

Pe de altă parte însă, președintele CJ Maramureș a subliniat că efortul de a depune proiecte pentru fiecare instituție subordonată în parte, este unul foarte mare.

”Este vorba de efortul de a depune 50-70 de proiecte în loc de a depune un singur proiect. Dacă ai un proiect de 70.000 euro versus un proiect de 4 milioane de euro, efortul pentru documente este același, doar sumele diferă. Numărul de proiecte ridicat și efortul pe care îl depunem este unul substanțial”, a mai precizat Ionel Bogdan.

 

Ana-Maria HOJDA

 

 

 

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA