MARAMUREȘ. Lucrările la noul terminal de la aeroport au început

Lucrările la noul terminal au început deja. Investiția se estimează că va fi gata până în luna noiembrie.

”Pe partea de terminal s-au început deja lucrările. Autorizațiile de construcție le avem deja deja de o săptămână și jumătate. Am votat o grămadă de hotărâri de consiliu pentru a putea demara lucrările: dezlipiri de teren, alipiri de teren și schimburi de tern cu Primăria Tăuții Măgherăuș, pentru că, din păcate, nu a existat o preocupare foarte mare privind pregătirea efectivă a momentului în care vom intra în execuție, pentru că poate nu se aștepta nimeni chiar să se dea drumul la lucrări.

În luna noiembrie terminalul va fi în picioare. El va fi construit din prefabricate, iar în proporție de 90% prefabricatele sunt gata, ceea ce înseamnă că avem un constructor serios și că vom termina lucrarea la timp”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA