MARAMUREȘ. Numeroase accidente la schi, pe pârtiile din județ

Luna ianuarie a fost una aglomerată pentru angajații Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș. Bilnațul pe luna ianuarie arată că, salvamontiștii au intervenit la 86 de cazuri, iar 50 persoane au fost predate echipajelor SMURD, Ambulanță sau IGAV venite în sprijin.

De asemenea, pe parcursul lunii ianuarie, au fost efectuate peste 70 de intervenții pe domeniile schiabile din județ, iar mai bine de jumătate dintre persoanele în cauză, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Astfel, au fost raportate 74 intervenții și 39 persoane au fost predate echipajelor SMURD sau Ambulanță venite în sprijin. În afara domeniilor schiabile au fost înregistrate 12 intervenții, iar 11 persoane au fost predate echipajelor SMURD, Ambulanță si IGAV venite în sprijin.

La două dintre intervențiile derulate în afara domeniilor schiabile au fost solicitate in sprijin elicopterele SMURD ale IGAV. Gradul de răspuns la apelurile de urgență este 100%, precizează reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA