
MARAMUREȘ. Poliția l-a ”mirosit” că a băut și l-a tras pe dreapta
Ghinion pentru un maramureșean care s-a urcat băut la volan. Acesta a fost tras pe dreapta de polițiști și acum este cercetat pentru fapta sa.
”Ieri seară, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au oprit în trafic un autoturism, condus dinspre localitatea Copalnic Mănăștur, înspre localitatea Rușor, de către un bărbat de 47 de ani din Baia Mare.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, precizează IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








