MARAMUREȘ. Polițiștii fac verificări la adăposturile de câini

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor organizează activități specifice, cu scopul prevenirii și sancționării faptelor incidente cadrului legislativ privind protecția animalelor. Astfel, în această perioadă, polițiștii verifică respectarea prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, precum și a condițiilor de deținere a exemplarelor canine cazate sau adoptate, din adăposturile publice.

”Polițiștii efectuează verificări atât la nivelul unităților administrativ teritoriale cu privire la înființarea serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, dar și la adăposturile publice, asociații sau fundații și adăposturile persoanelor fizice care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor.

În cadrul acestor activități, polițiștii urmăresc respectarea condițiilor de viață și bunăstare a animalelor deținute în adăposturi, precum și respectarea condițiilor de funcționare a adăposturilor conform O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Scopul acestei acțiuni este asigurarea unui climat de normalitate civică, prevenirea abandonului și pierderii câinilor, reducerea numărului de câini fără stăpân, facilitarea recuperării câinilor pierduți, promovarea deținerii responsabile a câinilor și implicit reducerea riscurilor și prevenirea agresivității”, spun reprezentanții IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA