MARAMUREȘ. Salvatorii montani ”doar se plimbă pe munte și petrec timp în natură”. Cine spune asta

Serviciul Județean Public Salvamont Maramureș a emis un punct de vedere prin managerul instituției, Dan Benga, vizavi de felul în care sunt priviți oamenii care își riscă viața la fiecare misiune, de către guvernanți. Potrivit celor care ne conduc, salvatorii montani nu desfășoară o activitate periculoasă și nu merită nici sporuri și nici să iasă mai repede la pensie.

”Salvatorii montani nu au o meserie periculoasă, ei doar se plimbă pe munte și petrec timp în natură! Salvatorii montani nu au nevoie de consiliere psihologică, nu merită sporuri și nici să iasă mai repede la pensie deoarece nu au contact cu situații și imagini care îi pot afecta emoțional și nici nu există uzură fizică și psihică în urma activității pe care o desfășoară zi de zi! Serviciile Salvamont trebuie să reducă numărul de salvatori montani pentru a îndeplini condițiile legale și a reduce deficitul bugetar!”, atrage atenția Dan Benga, managerul SPJ Salvamont Maramureș.

În ciuda acestor lucruri și a revoltei angajaților față de această situație, salvatorii montani își vor desfășura în continuare activitatea cu același profesionalism. ”Indiferent de ce va decide legiuitorul, salvatorii montani vor continua să își desfășoare activitatea cu profesionalism 24 de ore din 24! O să continuăm să ne pregătim și să intervenim cu profesionalism, în cel mai scurt timp, pentru a vă salva indiferent de cât de periculoase vor fi acțiunile de salvare!”, mai precizează conducerea instituției.

Evident guvernanții ”au uitat” de acțiunea de salvare contra-cronometru, de acum doi ani, când salvatorii montani din  Maramureș și-au petrecut sărbătorile de iarnă în încercarea de a salva un grup de refugiați ucraineni. Cazul respectiv a devenit știre națională și a fost mediatizat timp de câteva zile la rând, iar toată țara a urmărit cu sufletul la gură, evoluția situației. Atunci, salvamontiștii au fost eroi.

Cei care ne conduc mai ”uită” și că de la izbucnirea războiului din Ucraina, Maramureșul a fost ”saturat” de acțiuni de salvare a altor tineri din țara vecină, care își riscă viața pentru a trece granița în România, iar la fiecare intervenție salvamontiștii din Maramureș au fost în prima linie, mereu.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA