
MARAMUREȘEAN INVENTIV. Cum a vrut să treacă granița cu o mașină radiată
Un șofer din Maramureș a vrut să treacă granița cu o mașină radiată și s-a gândit că va scăpa de vigilența oamenilor legii, dacă își va monta plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Lituaniei. Evident însă, că acesta a fost prins.
”Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autovehicul care figura ca fiind radiat din circulație de către autoritățile din Lituania.
În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, domiciliat pe raza județului Maramureș. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, conducea un autoturism, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Lituaniei.
În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că autoturismul condus de maramureșean figurează radiat din circulație din data de 7 octombrie 2023. În cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, au precizat reprezentanții ITPF Sighetu Marmației.
Ana-Maria HOJDA