
MARGARETA PÎRVĂNOIU: “Să fiu martor la primele lupte și victorii ale nou-născuților, este un privilegiu”
Toți oamenii de știință au convenit că viața este atât de fascinantă, uluitoare și de neexplicat, încât poate fi asimilată cu cel mai mare miracol din Univers. Cel puțin până în momentul de față, specia umană nu poate răspunde la întrebarea Cum a apărut viața? Tot ce știm este că vietățile sunt capabile să se multiplice, pe baza unui mecanism numit instinct de perpetuare.
De-a lungul evoluției, oamenii au ajuns să creeze instituții specializate, unde feții vin pe lume și pe care le-au botezat Maternități. Cei ce lucrează în aceste Maternități au privilegiu de a asista zilnic la acest miracol numit naștere, adică venirea pe lume a unui pui de om.
Margareta Pîrvănoiu, șefa secției Neonatologie din cadrul Spitalului Județean dr. Constantin Opriș din Baia Mare, mărturisește ce simte când pășește în acest templu al Vieții: “Recunoștință! Asta simt! Să pășesc zilnic în universul fragil al prematurilor și al nou-născuților, să urmăresc evoluția ca pediatru, să fiu martor la primele lor lupte și victorii, este un privilegiu. Este o misiune care aduce împreună știința, empatia și dorința de a asigura un viitor sănătos. În această călătorie am învățat că fiecare experiență trăită devine mai valoroasă atunci cand este împărtășită. Pentru toate acestea MULȚUMESC!”