ACCIDENT. Un ucrainean a ajuns cu mașina în șanț, la Văleni
Un ucrainean fugit din calea războiului și ajuns prin Maramureș a ajuns cu mașina în șant în Văleni. S-a întâmplat în data de 19 aprilie, mașina în cauză fiind observată de polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag care își exercitau atribuțiile de serviciu. Autoturismul era înmatriculat în Bulgaria și era pe marginea părții carosabile, într-un șanț pe D.J. 185.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr de 25 de ani din Ucraina, ar fi condus autoturismul în cauză dinspre Călinești înspre Bârsana, iar într-o curbă periculoasă spre stânga, ar fi adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanțul din dreptul unui imobil, provocând avarii autoturismului susmenționat, precum și distrugerea unui hidrant de incendiu aflat pe marginea părții carosabile.
În autoturism se mai aflau în calitate de pasageri, o tânără de 18 ani și un tânăr de 21 de ani. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești. Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l”, arată polițiștii maramureșeni.
Cercetările efectuate de oamenii legii au indicat faptul că permisul de conducere prezentat de către conducătorul auto, prezenta suspiciuni de contrafacere. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.
Marcel ȘERBAN