Minoră din Baia Mare, căutată de polițiști

Polițiștii desfășoară activități de căutare pentru depistarea unei tinere de 16 ani, dispărută din municipiul Baia Mare.

Sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, oamenii legii au demarat verificări pentru găsirea minorei CARDOȘ MONICA GEORGIANA, care ar fi plecat de la domiciliul său în data de 13 martie și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmentele tinerei sunt următoarele: aproximativ 160 cm înălțime, 45 de kilograme, păr șaten.

Polițiștii fac apel la sprijinul cetățenilor. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea tinerei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

GlasulMM
GlasulMM