OPINIA LUI ȚIBULEAC. Când minciuna devine adevăr, iar luciditatea „isterie”
România se află de ani buni sub presiunea unui război cognitiv în care propaganda rusă, populismul antieuropean și uriașa industrie online a dezinformării încearcă să falsifice nu doar faptele, ci însăși percepția realității. Și tocmai acum se găsesc intelectuali cu morgă dilematică dispuși să vorbească despre „isteria dezinformării”, ironizând inclusiv eforturile CNA de a limita un fenomen devenit toxic pentru societate.
Desigur, CNA poate și trebuie criticat, iar orice intervenție a statului în spațiul informațional trebuie atent supravegheată. Libertatea de exprimare este esențială. Dar de aici până la bagatelizarea dezinformării este o distanță enormă. Pentru că nu mai vorbim despre câteva minciuni rătăcite prin televiziuni sau pe Facebook, ci despre fabricarea sistematică a unei realități paralele.
O realitate în care Europa „ne jefuiește”, Ucraina este vinovată că a fost atacată și „se lăfăie pe banii noștri”, NATO provoacă războaie, medicina conspiră, vaccinurile ucid, experții mint, presa este cumpărată, iar intelectualii care avertizează asupra populismului devin automat „globaliști”, „soroșiști” sau dușmani ai poporului.
Minciuna nu mai vine singură. Vine în stoluri, împinsă de conturi false, rețele de propagandă, algoritmi și armate de agitatori care au înțeles perfect vulnerabilitățile unei societăți cu mari carențe educaționale și cu o neîncredere cronică în instituții. Iar rezultatul se vede: oameni care nu mai disting spiritul critic de paranoia, îndoiala de conspirație și libertatea de negarea oricărei evidențe.
Aceasta este, de fapt, marea performanță a propagandei: nu să te facă neapărat să crezi o anumită minciună, ci să te convingă că nimic nu mai poate fi adevărat. Că toți mint, toate instituțiile conspiră, toate sursele sunt compromise și singurul adevăr autentic este cel care îți confirmă furia.
Pe acest teren cresc spectaculos populiștii. Ei nu au nevoie de cetățeni informați, ci de cetățeni furioși. Nu au nevoie de oameni care pun întrebări, ci de oameni convinși că au descoperit „adevărul ascuns”. Le oferă dușmani – Bruxelles-ul, presa, medicii, „globaliștii”, „reziștii”, „soroșiștii” – și apoi le promit solemn că vor reda „poporului” puterea confiscată de aceștia. Este demagogia veche de când lumea, doar că acum circulă cu viteza TikTokului.
În acest peisaj, să vorbești cu suficiență despre „isteria dezinformării” nu mai este neapărat rafinament intelectual. Poate fi pur și simplu o spectaculoasă ruptură de realitate. Din confortul salonului, propaganda pare poate o temă exagerată de activiști și instituții. În afara salonului însă, milioane de oameni își construiesc zilnic imaginea lumii dintr-un amestec exploziv de falsuri, resentimente, conspirații și manipulări.
Sigur că lupta împotriva dezinformării poate deraia și ea. Puterea trebuie controlată, iar opinia incomodă nu trebuie confundată niciodată cu informația falsă. Dar o democrație serioasă trebuie să fie capabilă să apere simultan libertatea cuvântului și realitatea faptelor. Fără prima alunecăm spre autoritarism; fără cea de-a doua, spre delir colectiv.
Pentru că o societate în care fiecare are dreptul la propria opinie este o democrație. O societate în care fiecare ajunge să creadă că are dreptul la propria realitate este deja altceva.
Iar când minciuna este produsă industrial, multiplicată algoritmic și distribuită în milioane de ecrane, adevărul nu se mai apără singur.
Poate tocmai acesta este lucrul pe care intelectualii preocupați de „isteria dezinformării” ar trebui să-l observe înainte ca, din înălțimea ironiei lor, să descopere prea târziu că lumea reală a fost înghițită de cea inventată.
Farmacist Gheorghiță Țibuleac
