OPNIA LUI ȚIBULEAC. Am construit drumul. Dar cine îi convinge pe oameni să se oprească în Maramureș?

Pod peste Tisa, Centura Sighetului, Tunelul Gutâi, Drum Expres spre Satu Mare. Putem investi miliarde pentru ca oamenii să ajungă mai repede în Maramureș. Dar adevărata victorie va fi atunci când îi vom convinge să rămână aici, să doarmă aici, să mănânce aici și să lase bani în economia locală.

În ultimele articole am vorbit despre infrastructură. Despre podul nou peste Tisa. Despre Centura Sighetului. Despre tunelul prin Gutâi, discutat de peste patru decenii. Despre Drumul Expres Baia Mare–Satu Mare și despre necesitatea unui coridor care să lege frontiera cu Ucraina de infrastructura rapidă din vest.

Toate sunt importante.

Dar există o întrebare fără de care riscăm să ratăm chiar scopul acestor investiții:

ce facem cu oamenii după ce îi aducem mai repede în Maramureș?

Pentru că infrastructura poate aduce trafic. Dar traficul nu înseamnă automat dezvoltare.

O mașină care traversează județul și pleacă mai departe este trafic.

Un turist care rămâne trei nopți, mănâncă la un restaurant local, cumpără produse de la un meșter, intră într-un muzeu, vizitează o biserică de lemn și plătește cazare este economie.

Diferența dintre cele două trebuie să devină următoarea mare preocupare a Maramureșului.

Nu este suficient să construim drumuri ca oamenii să ajungă aici. Trebuie să construim motive pentru ca ei să rămână.

MARAMUREȘUL ARE CE ALȚII ÎNCEARCĂ SĂ INVENTEZE

Sunt regiuni care cheltuiesc milioane pentru a-și construi un brand turistic.

Maramureșul nu trebuie să inventeze unul.

Îl are.

Poarta maramureșeană, bisericile de lemn, satul tradițional, portul popular, horinca, gastronomia, Mocănița, Cimitirul Vesel, Memorialul de la Sighet, Valea Izei, Valea Marei, Valea Cosăului, Ocna Șugatag, Breb, Budești, Desești, Bârsana, Săpânța, Vișeu, Borșa și peisajul cultural al Maramureșului sunt deja o marcă recunoscută.

Puține județe din România pornesc cu un asemenea avantaj.

Problema Maramureșului nu este că nu are ce arăta.

Problema este dacă știe să transforme această extraordinară moștenire într-o economie turistică modernă fără să distrugă tocmai ceea ce o face specială.

PODUL PESTE TISA POATE ADUCE OAMENI. DAR UNDE ÎI TRIMITEM?

Noul pod Sighetu Marmației–Biserica Albă deschide o nouă legătură cu Transcarpatia. Dincolo de importanța economică și strategică, există și o oportunitate turistică.

Un călător care intră prin noul punct de frontieră ajunge direct într-una dintre cele mai interesante regiuni istorice ale României.

Dar ce găsește?

Găsește un sistem coerent care îi spune ce poate vedea într-o zi, în trei zile sau într-o săptămână?

Găsește indicatoare turistice unitare?

Găsește parcări bine organizate?

Găsește centre de informare care chiar funcționează?

Poate cumpăra ușor un produs turistic care să lege Sighetul de Săpânța, Bârsana, Ocna Șugatag, Breb, Budești și Desești?

Sau fiecare obiectiv funcționează separat, fiecare pensiune se promovează singură, fiecare comună își face propriul pliant, iar turistul trebuie să construiască singur Maramureșul din bucăți?

Am construit poarta. Acum trebuie să construim destinația.

TRAFICUL NU ÎNSEAMNĂ TURISM

Această confuzie trebuie eliminată.

Faptul că printr-un județ circulă mai multe mașini nu înseamnă că acel județ devine automat mai bogat.

Dacă un turist intră în Maramureș, face două fotografii și pleacă în aceeași zi, beneficiul economic este limitat.

Dacă rămâne trei sau patru nopți, situația se schimbă complet.

Plătește cazare.

Mănâncă.

Cumpără.

Vizitează.

Folosește servicii.

Poate reveni.

Poate recomanda destinația altora.

De aceea una dintre cifrele pe care administrațiile ar trebui să le urmărească obsesiv nu este doar numărul turiștilor.

Este durata medie a șederii.

Nu doar câți oameni vin.

Ci cât rămân și cât din economia locală întâlnesc în timpul șederii.

OCNA ȘUGATAG POATE FI MULT MAI MULT DECÂT O STAȚIUNE PE HARTĂ

Pentru zona noastră, discuția devine foarte concretă.

Ocna Șugatag are un avantaj pe care puține localități îl au: poziția.

Este aproape de Sighet, de Breb, Budești, Desești, Bârsana și de principalele trasee ale Maramureșului istoric.

Are ape sărate, tradiție balneară, pensiuni și acces spre unele dintre cele mai cunoscute sate ale județului.

Într-un sistem turistic bine gândit, Ocna Șugatag nu ar trebui să fie doar un loc unde cineva vine la piscină.

Ar putea deveni o bază de explorare a Maramureșului istoric.

Turistul doarme la Ocna Șugatag.

Dimineața merge la Breb și Budești.

A doua zi la Bârsana și pe Valea Izei.

A treia zi la Sighet și Săpânța.

În altă zi merge spre Vișeu sau Borșa.

Seara revine.

Asta înseamnă economie turistică.

Nu doar vizitatori.

Ci nopți de cazare.

BREBUL NE-A ARĂTAT CE CAUTĂ LUMEA

Breb este unul dintre cele mai bune exemple ale unei lecții pe care Maramureșul trebuie să o înțeleagă.

Turistul străin nu vine aici pentru a găsi ceea ce găsește acasă.

Nu vine pentru blocuri, termopane, garduri din beton și arhitectură copiată din suburbii.

Vine pentru ceea ce nu mai găsește ușor în altă parte.

Case.

Porți.

Șuri.

Fân.

Grădini.

Biserici.

Peisaj.

Oameni.

Ritm.

Autenticitate.

Aceasta este resursa.

Și este o resursă extrem de fragilă.

Putem construi cel mai bun drum din România până la Breb și, dacă între timp distrugem Brebul prin construcții fără identitate, am construit infrastructura perfectă către o destinație pe care am pierdut-o.

Drumul trebuie să aducă turistul la patrimoniu. Nu să aducă urbanizarea care distruge patrimoniul.

MAREA PROVOCARE: SĂ NE DEZVOLTĂM FĂRĂ SĂ NE DISTRUGEM

Aceasta va fi una dintre cele mai grele probleme ale următorilor ani.

Accesibilitatea aduce investiții.

Investițiile aduc construcții.

Construcțiile aduc presiune asupra terenurilor.

Iar dacă administrațiile locale nu au reguli clare, tocmai succesul turistic poate distruge produsul turistic.

O pensiune nu trebuie să arate ca un bloc cu acoperiș.

O poartă maramureșeană pusă în fața unei clădiri fără nicio legătură cu arhitectura locului nu rezolvă problema.

Autenticitatea nu poate fi redusă la ornament.

Maramureșul trebuie să discute serios despre regulamente de arhitectură, protejarea peisajului, reabilitarea caselor tradiționale, reintroducerea construcțiilor vechi în circuitul economic și stimularea proprietarilor care păstrează caracterul local.

Pentru că dacă pierdem satul, nu îl mai reconstruim din fonduri europene.

BISERICILE DE LEMN NU POT FI DOAR PUNCTE PE GOOGLE MAPS

Avem unele dintre cele mai extraordinare biserici de lemn din Europa.

Dar patrimoniul nu produce automat turism.

Trebuie să poată fi vizitat.

Turistul trebuie să știe când este deschis obiectivul, unde parchează, cine îi explică istoria, de unde cumpără un ghid, dacă există materiale în engleză, germană, franceză sau maghiară și ce alte obiective poate vizita în apropiere.

O biserică încuiată în fața căreia turistul face o fotografie este patrimoniu văzut din exterior.

O biserică înțeleasă, explicată și integrată într-un circuit devine experiență culturală.

Această diferență contează.

Nu avem nevoie doar să conservăm patrimoniul. Trebuie să învățăm să îl prezentăm fără să îl comercializăm vulgar.

DRUMUL EXPRES POATE ADUCE MAI MULȚI TURIȘTI. DAR POATE ADUCE ȘI MAI MULȚI OAMENI CARE DOAR TRANZITEAZĂ

O infrastructură mai bună reduce timpul de deplasare.

Aceasta este vestea bună.

Dar există și reversul.

Cu cât un drum este mai rapid, cu atât este mai ușor să treci printr-o regiune fără să te oprești.

De aceea turismul trebuie gândit simultan cu infrastructura.

La nodurile importante trebuie să existe informație turistică.

Traseele trebuie promovate coerent.

Destinațiile trebuie legate între ele.

Evenimentele trebuie coordonate.

Producătorii locali trebuie integrați în circuite.

Iar Maramureșul trebuie vândut ca experiență de mai multe zile, nu ca fotografie de weekend.

Scopul nu este doar să aducem turistul mai repede. Scopul este să-i dăm motive să plece mai târziu.

DE CE SĂ NU EXISTE „DRUMUL MARAMUREȘULUI”?

Dacă vrem o strategie adevărată, trebuie să începem să împachetăm ceea ce avem.

Imaginați-vă un circuit clar, semnalizat și promovat unitar.

Sighetu Marmației.

Săpânța.

Ocna Șugatag.

Breb.

Budești.

Desești.

Bârsana.

Valea Izei.

Vișeu.

Borșa.

Nu doar o enumerare de localități, ci un produs turistic.

Cu hartă.

Cu aplicație.

Cu trasee de două, trei, cinci și șapte zile.

Cu gastronomie.

Cu meșteșuguri.

Cu biserici.

Cu muzee.

Cu drumeții.

Cu experiențe pentru familii.

Cu trasee pentru biciclete.

Cu transport local acolo unde este posibil.

Maramureșul trebuie să înceteze să vândă obiective și să înceapă să vândă experiențe.

ȘI PRODUCĂTORUL LOCAL UNDE ESTE?

Aici se vede dacă turismul produce dezvoltare sau doar fotografii.

Turistul trebuie să poată cumpăra produsul făcut aici.

Brânză.

Miere.

Produse din carne.

Dulceață.

Sucuri.

Produse artizanale.

Ceramică.

Țesături.

Obiecte din lemn.

Produse realizate de meșteri autentici.

Dar pentru aceasta trebuie construite circuite economice legale și profesioniste.

Nu este suficient să spunem „produs local”.

Trebuie să ajutăm micii producători să respecte normele, să ambaleze, să eticheteze, să vândă și să intre în pensiuni, restaurante și magazine.

Dacă turistul cheltuie 1.000 de lei într-un weekend, întrebarea importantă este: câți dintre acei bani rămân în Maramureș?

Aceasta este măsura reală a turismului.

HORINCA, GASTRONOMIA ȘI MASA MARAMUREȘEANĂ POT FI ECONOMIE

Există o diferență enormă între a avea tradiție gastronomică și a avea economie gastronomică.

Maramureșul are produse și rețete pe care alte regiuni ar cheltui sume uriașe ca să le inventeze pentru marketing.

Dar ele trebuie prezentate profesionist.

Turistul nu trebuie doar să mănânce.

Trebuie să știe ce mănâncă.

De unde vine produsul.

Cine îl produce.

Care este povestea lui.

De ce este diferit.

O masă poate fi doar o masă.

Sau poate fi o experiență pentru care turistul este dispus să plătească mai mult și pe care o povestește după ce pleacă.

Maramureșul trebuie să învețe să transforme tradiția în valoare economică fără să transforme tradiția în kitsch.

AEROPORTUL, PODUL ȘI DRUMURILE TREBUIE SĂ DUCĂ SPRE ACEEAȘI DESTINAȚIE

Avem tendința să discutăm separat despre aeroport, separat despre pod, separat despre drumuri și separat despre turism.

Turistul nu gândește așa.

El vede o călătorie.

Poate veni cu avionul la Baia Mare.

Poate veni cu mașina din Ungaria.

Poate intra din Ucraina prin Sighet.

Poate veni din Cluj.

Din momentul în care intră în județ, trebuie să găsească aceeași destinație coerentă.

Aceeași identitate.

Aceeași calitate a informației.

Aceeași logică a traseelor.

Infrastructura trebuie să fie sistemul circulator.

Turismul trebuie să fie motivul pentru care circulăm prin el.

ROMÂNII DIN UCRAINA POT FI ȘI EI PARTE DIN ACEASTĂ POVESTE

Noul pod peste Tisa creează o oportunitate interesantă și dincolo de frontieră.

Biserica Albă, Apșa de Jos, Apșa de Mijloc, Slatina și celelalte comunități românești din Transcarpatia fac parte din același spațiu istoric maramureșean.

Există acolo tradiții, port, gastronomie, biserici și o cultură locală înrudită cu cea din dreapta românească a Tisei.

În timp și în condițiile permise de situația din Ucraina, am putea gândi inclusiv circuite culturale transfrontaliere.

Nu doar „România–Ucraina”.

Ci Maramureșul de pe ambele maluri ale Tisei.

Podul ar căpăta atunci o semnificație extraordinară.

Nu doar infrastructură.

Ci legătură între două părți ale unei regiuni istorice.

NU AVEM NEVOIE DOAR DE MAI MULȚI TURIȘTI. AVEM NEVOIE DE TURIȘTI CARE STAU MAI MULT

Aceasta ar trebui să fie una dintre marile ținte ale administrației și industriei turistice.

Nu recordul de oameni într-un weekend.

Nu coloane de mașini la sărbători.

Nu pensiuni pline două zile pe an.

Ci un sezon mai lung.

Mai multe nopți de cazare.

Mai multe activități.

Mai multe servicii.

Mai mulți bani rămași în economia locală.

Un turist care stă cinci zile este, economic, mult mai valoros decât mai mulți vizitatori care traversează regiunea câteva ore.

De aceea trebuie să măsurăm succesul diferit.

Nu doar „Câți au venit?”. Ci „Cât au stat și cât au cheltuit local?”.

INFRASTRUCTURA POATE SALVA SATELE. DAR NUMAI DACĂ SATELE PRIMESC CEVA ÎNAPOI

Un drum bun poate schimba destinul unei comunități.

Poate aduce turiști.

Poate permite unui tânăr să locuiască în sat și să lucreze în altă localitate.

Poate face posibilă o afacere.

Poate crește valoarea unei proprietăți.

Dar dezvoltarea poate avea și efecte inverse.

Prețurile terenurilor cresc.

Casele sunt cumpărate și transformate.

Comunitățile se pot goli de locuitori permanenți și umple de proprietăți folosite doar turistic.

De aceea dezvoltarea trebuie administrată.

Satul maramureșean nu poate deveni decor pentru turiști. Trebuie să rămână, înainte de toate, sat pentru oamenii care trăiesc în el.

PODUL, CENTURA, TUNELUL ȘI DRUMUL EXPRES SUNT MIJLOACE. NU SCOPURI

Aceasta este poate concluzia cea mai importantă a întregii serii.

Putem construi podul peste Tisa.

Putem construi Centura Sighetului.

Putem studia și, într-o zi, realiza tunelul Gutâi.

Putem construi Drumul Expres Baia Mare–Satu Mare.

Dar niciuna dintre aceste investiții nu este scopul final.

Scopul este ca oamenii să trăiască mai bine.

Ca firmele să poată produce.

Ca tinerii să aibă motive să rămână.

Ca turiștii să vină.

Ca producătorii locali să vândă.

Ca satele să nu moară.

Ca patrimoniul să fie păstrat.

Ca Maramureșul să fie conectat fără să devină identic cu toate celelalte locuri.

Infrastructura trebuie să servească Maramureșul. Maramureșul nu trebuie sacrificat infrastructurii.

AM CONSTRUIT DRUMUL. ACUM TREBUIE SĂ CONSTRUIM MOTIVUL PENTRU CARE OAMENII SE OPRESC

Ani întregi ne-am plâns, pe bună dreptate, că Maramureșul este greu accesibil.

Acum încep să apară proiecte care pot schimba această realitate.

Podul peste Tisa este deschis.

Centura Sighetului este un proiect oficial.

Drumul Expres Baia Mare–Satu Mare înaintează administrativ.

Iar discuția despre o traversare modernă a Gutâiului trebuie continuată.

Dar dacă într-o zi toate acestea vor exista, vom avea o nouă problemă.

Oamenii vor putea trece mai repede prin Maramureș.

Trebuie să ne asigurăm că vor avea motive să nu o facă.

Să oprească la Sighet.

Să meargă la Săpânța.

Să doarmă la Ocna Șugatag.

Să intre într-o gospodărie din Breb.

Să vadă biserica din Budești.

Să ajungă la Desești.

Să viziteze Bârsana.

Să urce pe Valea Izei.

Să meargă cu Mocănița.

Să ajungă la Borșa.

Să cumpere de la producătorul local.

Să mănânce aici.

Să rămână aici.

Și, mai ales, să vrea să se întoarcă.

Pentru că adevărata performanță nu va fi ziua în care vom putea traversa Maramureșul mai repede.

Va fi ziua în care oamenii vor putea să-l traverseze repede, dar vor alege să meargă încet.

Fiindcă un județ poate deveni coridor și atât.

Sau poate deveni destinație.

Maramureșul trebuie să aleagă destinația.

Gheorghiță Țibuleac

(Corespondent Ocna Șugatag)