Paradoxul României: de ce unii spun că „era mai bine înainte”, deși trăim mai bine decât acum 25 de ani?

România trăiește unul dintre cele mai interesante paradoxuri din istoria sa recentă. Avem salarii incomparabil mai mari decât în urmă cu un sfert de secol, o economie de câteva ori mai puternică, infrastructură în dezvoltare, acces liber la piața europeană și posibilitatea de a munci, studia și călători oriunde în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, o parte importantă a societății privește cu nostalgie spre trecut și afirmă că „era mai bine înainte”.

Cum se explică această contradicție?

În jurul anului 2000, salariul mediu din România era echivalentul a aproximativ 100 de dolari pe lună. Astăzi, salariul mediu net este de peste 1.700 de euro. Puterea de cumpărare nu a crescut de 17 ori, deoarece și prețurile au evoluat, însă nivelul de trai s-a îmbunătățit substanțial. Locuințele sunt mai bine dotate, accesul la bunuri și servicii este incomparabil mai mare, iar România este, după aproape două decenii de apartenență la Uniunea Europeană, una dintre economiile cu cea mai rapidă convergență din Europa.

Și totuși, nemulțumirea persistă.

Explicația nu ține doar de economie. Ea ține și de psihologie, de comparațiile pe care oamenii le fac și de modul în care s-au schimbat raporturile dintre diferite categorii sociale.

Diaspora și schimbarea reperelor

În anii ’90 și la începutul anilor 2000, plecarea în Occident reprezenta, pentru foarte mulți români, singura șansă la un venit decent. Un salariu de 1.000 de euro în Italia, Spania sau Germania era uriaș raportat la veniturile din România. Cine se întorcea acasă în concediu avea o putere de cumpărare mult peste media locală. Putea construi o casă, putea cumpăra un automobil și își ajuta familia rămasă în țară.

În multe comunități rurale, românii plecați deveniseră modele de succes.

Între timp însă, România s-a schimbat. Salariile au crescut, multe domenii plătesc astăzi comparabil cu unele locuri de muncă slab calificate din Occident, iar diferența dintre „cei plecați” și „cei rămași” nu mai este aceeași.

Această schimbare poate produce frustrări pentru o parte dintre cei care au emigrat. Nu pentru că ar fi muncit mai puțin, ci pentru că avantajul relativ pe care îl aveau față de cei rămași în țară s-a redus. În plus, în numeroase sate depopulate, casele construite cu mari sacrificii nu mai au valoarea economică sperată, iar copiii crescuți în străinătate își construiesc, firesc, viața acolo unde au mers la școală și unde au locuri de muncă.

Nu este o dramă universală a diasporei și nici experiența tuturor românilor plecați, dar este realitatea unor familii.

Economia s-a schimbat. Regulile s-au schimbat.

Există și o altă explicație.

În perioada de tranziție, economia românească era mult mai puțin reglementată. O parte dintre oameni își completau veniturile din activități informale, mici afaceri nedeclarate sau alte surse care funcționau într-un sistem cu reguli mai puțin stricte.

Pe măsură ce România s-a apropiat de standardele europene, economia s-a formalizat. Fiscalizarea a crescut, controalele au devenit mai riguroase, iar multe dintre acele oportunități au dispărut.

Astăzi, succesul economic depinde într-o măsură mai mare de calificare, competență, adaptare și muncă desfășurată în cadrul legal. Pentru cei care nu au reușit să țină pasul cu aceste schimbări, sentimentul că „înainte era mai bine” poate fi autentic, chiar dacă imaginea de ansamblu arată un progres evident.

Percepția este relativă

Oamenii nu își compară viața doar cu trecutul, ci și cu cei din jur.

Dacă în anul 2000 câștigai de zece ori mai mult decât media, te simțeai prosper. Dacă astăzi câștigi doar puțin peste media națională, chiar dacă venitul tău este mult mai mare în termeni absoluți, poți avea impresia că ai pierdut.

Aceasta este una dintre lecțiile economiei comportamentale: satisfacția nu depinde doar de cât ai, ci și de poziția pe care o ocupi în raport cu ceilalți.

România nu este perfectă, dar nici România anului 2000 nu trebuie idealizată

Este suficient să ne amintim cum arăta țara atunci: drumuri degradate, investiții reduse, spitale și școli subfinanțate, acces limitat la tehnologie, puține oportunități pentru tineri și salarii care obligau milioane de români să plece în străinătate.

Astăzi avem încă probleme serioase: birocrație, corupție, inegalități sociale, administrații ineficiente și comunități care se depopulează. Aceste realități nu trebuie negate.

Dar nici progresele nu pot fi ignorate.

Apartenența la Uniunea Europeană a adus investiții importante în infrastructură, agricultură, educație, sănătate și mediul de afaceri. Libertatea de circulație, accesul la fonduri europene și integrarea în piața unică au contribuit semnificativ la dezvoltarea economică a României.

Ce avem de făcut?

Nu avem nevoie de nostalgie, ci de luciditate.

România nu trebuie să aleagă între trecut și viitor. Trebuie să înțeleagă că dezvoltarea economică nu este suficientă dacă o parte a oamenilor rămâne cu sentimentul că a fost lăsată în urmă.

Politicile publice trebuie să reducă diferențele dintre regiuni, să sprijine comunitățile rurale, să încurajeze întoarcerea celor care doresc să revină acasă și să investească în educație, sănătate și dezvoltare locală.

Concluzie

Poate că întrebarea nu este dacă „era mai bine înainte”, ci pentru cine era mai bine.

Pentru unii, trecutul însemna avantaje relative pe care prezentul le-a diminuat. Pentru alții, România de astăzi oferă oportunități pe care generațiile anterioare nici nu și le puteau imagina.

Adevărul este că România a progresat enorm în ultimii 25 de ani. Dar progresul nu se măsoară doar în salarii și statistici. El trebuie să se regăsească și în încrederea oamenilor că viitorul lor și al copiilor lor poate fi construit aici, acasă.

Iar aceasta rămâne cea mai importantă provocare a României de astăzi.

Gheorghiță Țibuleac