PE UN DRUM JUDEȚEAN. Pe urmele unui șofer teribilist, între Baia Sprie și Cavnic. Șicanări în trafic

Aseară, 22 noiembrie, în jurul orei 22:35, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, polițiștii din Baia Sprie au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că, pe DJ 184, în localitatea Șurdești, un șofer a fost șicanat și blocat în trafic de către un autovehicul de teren, prevăzut cu volan pe partea dreapta.

”Polițiștii s-au deplasat în zona indicată de apelant, și pentru că autoturismul căutat nu se mai afla pe șosea, iar cele două autoturisme se deplasau spre Cavnic, au solicitat sprijin celor de la Poliția Cavnic. Întrucât la un moment dat polițiștii au auzit motorul unui autovehicul la turație mare, din spatele unei cariere de piatră, cele două echipaje de poliție au continuat căutările pe drumul de piatră, unde, peste o vale, a fost observat autoturismul de teren cu semnalmentele indicate de apelant.

De la volan a coborât un bărbat care nu s-a supus solicitărilor de a prezenta un act de identitate și permisul de conducere, fiind necesară încătușarea sa și conducerea la sediul Poliției Baia Sprie în vederea identificării. Din verificările efectuate în bazele de date s-a stabilit că tânărul în vârstă de 28 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Centrul de permanență medicală din Baia Sprie, pentru recoltarea probelor biologice de sânge”, arată IPJ Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.

Marcel ȘERBAN

dh
dh