
CABANĂ ÎN FLĂCĂRI. Trei persoane au fost găsite carbonizate. Bilanțul este unul provizoriu
Tragedie în a doua zi de Crăciun. În această dimineață, în localitatea Tohani (jud. Parahova) s-a produs un incendiu la un operator economic cu funcțiuni de cazare și restaurant. Pentru gestionarea situației operative, la nivelul județului Prahova a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Astfel, au fost angrenate următoarele forțe de intervenție:
10 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Prahova, 1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă și 3 ambulanțe SAJ.
ACTUALIZARE Dispeceratul pentru Situații de Urgență
Până la acest moment, 2 persoane cu arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare au fost asistate medical (conștiente). Totodată, pentru identificarea și altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare. Intervenția este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafața afectată fiind mai mare de 1.000 mp.
Din nefericire, pompierii au identificat un minor decedat.
Din păcate, veștile tragice continuă să sosească, o altă persoană, adult, a fost identificată, decedată.
A treia persoană, adult, a fost identificată, decedată.
Mihai ROMAN
credit foto ISU Prahova








