
PERICOL. Reguli de respectat într-o biserică, de Paște
Incendiul declanșat la biserica de lemn din Borșa Complex ne-a arătat că o simplă lumânare aprinsă, uitată într-un lăcaș de cult, poate declanșa o adevărată tragedie. La Borșa nu au fost victime, din fericire pentru toată lumea, însă zilele următoare lumânările vor fi folosite tot mai des.
În finalul de săptămână trecut, pompierii maramureșeni au intervenit la zece situații de urgență, cea mai importantă fiind intervenția la incendiul izbucnit duminică, 9 aprilie, la o biserică de lemn din Borșa. La sosirea pompierilor la fața locului, incendiul se afla în faza de ardere generalizată, atât la interiorul, cât și la acoperișul lăcașului de cult, cu posibilitate de propagare la imobilele învecinate.
ISU Maramureș spune că pentru localizarea și lichidarea incendiului au acționat patru echipaje de stingere, unul de intervenție și salvare de la înălțime și unul de prim ajutor EPA SMURD, de la Garda nr. 2 de Interenție Borșa și Secția de Pompieri Vișeu de Sus. Incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime. Cauza probabilă a fost focul deschis, în spații închise, probabil de la o lumânare.
Reguli de respectat
Există o serie de reguli de bază de prevenire a incendiilor, ce trebuie respectate de personalul lăcașurilor de cult, dar și de participanți, pe durata serviciilor religioase. Cea mai importantă și de care nu ține cont adesea este că accesul persoanelor în incinta lăcașului de cult se va face în limita capacității construcției, respectiv ieșirile trebuie să fie marcate vizibil şi menţinute libere, pentru evitarea producerii de accidente.
„Pe timpul slujbelor religioase, ușile de acces/ evacuare vor fi menținute în poziție deschisă, aducerea la cunoştinţa enoriaşilor, la începutul şi pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, a măsurilor de protecţie antiincendiu specifice, îndeosebi a celor privind utilizarea focului deschis şi evitarea supraaglomerărilor, supravegherea permanentă, de către o persoană special desemnată, a zonelor în care se folosesc surse de foc deschis și a mijloacelor de încălzire, pe toată durata funcţionării lor, înainte de părăsirea şi încuierea bisericii”, precizeză ISU Maramureș.
Lăcaşurile de cult trebuie dotate cu mijloace de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi menţinerea acestora în stare de funcţionare. Apoi, parcarea autoturismelor se va face astfel încât să nu se blocheze hidranții și accesul autospecialelor serviciilor de urgență. Foarte important – amplasarea lumânărilor și a candelelor în încăperi se va face cu ajutorul suporturilor, ce nu se pot aprinde și la distanță de perdele, draperii, ornamente sau alte materiale combustibile.
Marcel ȘERBAN








