PLEDOARIE PENTRU CARTEA TIPĂRITĂ (II). Teodor Ardelean: Cartea – trecut, prezent și, mai ales, viitor

„Fac parte dintr-o generație care a crescut cu cărțile și a rămas atașată de ele. Îmi amintesc și azi, cu nostalgie și cu firească emoție, spațiul magic al micii biblioteci din comuna natală, în care mi-am petrecut o mare parte din timpul liber. Iar dacă figurile colegilor mei s-au estompat până la neamintire, nu așa s-a întâmplat cu cărțile care mi-au luminat copilăria și adolescența. Am fost, deci, toată viața, un devorator de cărți și, prin urmare, un mare admirator al Galaxiei Gutenberg. Și nu doar admirator, ci și un fervent susținător al acesteia, întrucât destinul m-a favorizat, fiind de peste trei decenii manager al unei sublime Case a Cărților.

Aici, cum era și firesc, am putut urmări și cunoaște evoluția cărții și a cititului, implicându-mă – în măsura în care mi-au permis știința, experiența și, mai ales, resursele financiare avute la dispoziție. Bucuria și mândria pentru ceea ce am reușit sunt, însă, umbrite astăzi de criza cărții și, implicit, a lecturii, despre care se vorbește în ultimul timp.

Încă din a doua jumătate a secolului trecut, Casandrele moderne au prezis iminenta moarte a cărții și dispariția Galaxiei Gutenberg, datorită concurenței cu proaspăt apăruta Galaxia Marconi. Și totuși, televiziunea, principalul rival din noua galaxie, nu a învins cartea și lectura! Ba dimpotrivă, și la noi, până în 1989, producția de carte a cunoscut un trend ascendent, cauză și efect a ceea ce am putea numi, privind în urmă, „aurita foame de carte”. Sigur, în lipsa altor variante de petrecere a timpului liber, cartea a fost favorizată, fiind un vehicul de transgresare a timpului și, îndeosebi, a spațiului limitat în care trăiam.

Astăzi, când televiziunea este eludată de tineret, cartea tipărită a intrat în concurență cu un alt rival, adus de noile tehnologii: Internetul, smartphone-ul, cartea electronică, rețelele de socializare etc. S–a schimbat suportul material al cărții cu care eram obișnuiți, și ca atare s-a schimbat și modul de a citi. Noua „haină” a cărții pare a predomina în opțiunile celor tineri, datorită unor avantaje incontestabile: accesibilitatea (pot fi stocate pe telefon zeci, dacă nu sute de P.D.F.-uri), economisirea spațiului alocat cărților, a timpului (nu mai este necesar drumul la librărie și la bibliotecă) și, nu în ultimul rând, a banilor – ceea ce nu este puțin, mai ales astăzi–, prețul cărților electronice fiind mai redus. Apoi, audiobookul poate fi ascultat și când cititorul este la plimbare sau în mașină, este accesibil persoanelor cu deficiențe de vedere și ajută la însușirea limbilor străine etc.

Deocamdată, nu se iau în calcul și dezavantajele pe care le presupune cartea digitală: nu ajută memorarea – se reține mai puțin decât din cartea tipărită –, ecranul nu incită reflecția, induce mai repede oboseala, amenință dreptul de autor prin posibila piraterie, se poate interveni oricând în text, oferind o altă fațetă a conținutului de idei și punând în dificultate cititorul, dar mai ales faptul că se poate publica orice, lipsind cenzura exterioară ș.a. Potrivită pentru informare, cartea electronică își vădește limitele când este vorba de a citi literatura clasică. Câți, cu ce efort și cu ce satisfacții vor fi citind astfel Iliada sau Odiseea, În căutarea timpului pierdut sau Mizerabilii, Război și pace sau Ana Karenina, Frații Karamazov, Enigma Otiliei, Cel mai iubit dintre pământeni, Solenoid și exemplele ar putea continua. Între cartea print și cititor se stabilește o relație sui–generis, senzuală, emoțională, imposibilă de realizat cu e-book-ul și cu audiobookul. Nu numai bibliofilul, ci și cititorul obișnuit de astăzi se bucură de contactul cu invenția lui Gutenberg: apreciază culoarea, formatul, beneficiază în plus de plăcerea răsfoirii și, de ce nu, de mirosul cernelii tipografice! Cartea citită pe ecran nu are consistență, iar cartea electronică nu permite cititorului o relație epidermică, materială cu formatul ei. Una este să admiri un raft cu cărți ale lui Eminescu, Arghezi, Călinescu sau Marin Preda, și alta să privești casete cu e-book-uri și audiobookuri! În plus, cartea electronică nu are o amprentă personală, exclude posibilitatea acordării de autografe și dedicații.

Apoi, ritmul vieții contemporane favorizează recursul la computer pentru o informare rapidă și nu cititul literaturii, spre exemplu a celei clasice, care cere„zăbava” necesară și chiar o disponibilitate interioară.

Cartea print și cartea electronică nu se exclud, ci se completează, și pentru mult timp ele vor coexista, vor coabita în bibliotecile personale și publice. Dar, deși se promite digitalizarea planetei în cel puțin un deceniu, cartea tipărită va continua să domine piața de carte încă mult timp. Astăzi, ea include 80-85% din producție, iar restul de 15-20% revine celei digitale. S-ar părea că la români există predilecția pentru cartea tipărită, de vreme ce la noi, cea digitală, a ajuns abia la 5-7%. Dar piața română de carte este extrem de redusă și, deși se scrie mult, se cumpără puțin și, probabil, se citește și mai puțin, idee reiterată cu îngrijorare astăzi.

Din păcate nu avem statistici la zi și nici credibile. O anchetă asupra cărții evidenția, în anul 2013, că 49% dintre români nu au deschis o carte în ultimele 12 luni și că doar 2,8% citesc 10 cărți pe an, pe când în Bulgaria erau 9,2% și în Ungaria 14,1% (și să ne mirăm că au 13 Premii Nobel!). E cert faptul că România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de carte pe locuitor.

Dar cititul, ca practică socială și culturală este astăzi extrem de divers și mai prezent ca oricând. Se citește, îndeobște, literatură mai „ușoară”, nepretențioasă, adică paraliteratura (literatura polițistă, thrilere etc.), literatura clasică fiind lăsată pe seama specialiștilor. Copii însă, și în general tinerii, aflați sub fascinația noilor tehnologii, au renunțat, în mare parte, la lectură, neavând nici dorință, nici răbdare pentru aceasta.

Și nici nu-i de mirare, și nici inexplicabil. Cu un sistem de învățământ în suferință – cu un procent de circa 45% analfabeți funcțional și 16% abandon școlar – cu librării tot mai puține, cu biblioteci inexistente sau nefuncționale în mediul rural, cu profesori și părinți dezinteresați și prea puțini dintre ei implicați, ca și în absența unor politici publice care să promoveze și să susțină cartea – implicit lectura –, se va pune, în curând, doar problema supraviețuirii.

Apetitul pentru lectură, existent la cote nu prea mari la elevii din ciclul secundar, cunoaște un trend ascendent cu deosebire în liceu și, paradoxal, dar nu inexplicabil, la facultate. Studenții nu citesc integral cărțile din bibliografia cerută, și aceasta nu din lene sau superficialitate, ci din lipsa timpului necesar. Programele sunt încărcate, cerințele (la modul ideal) sunt mari, ca atare ei citesc pragmatic, pentru examen, cursurile și rezumate sau fragmente din cărți.

Pentru noi, cei vârstnici, cititul a fost nu doar o obișnuință, ci o necesitate, respectiv a doua natură. Cu pasiune și nu puține sacrificii am adunat în timp sute și mii de cărți și ne-am alcătuit o bibliotecă personală. Unii dintre părinții elevilor și studenților de astăzi nu știu ce este o bibliotecă personală, nu citesc cărți esențiale și ca atare nu pot oferi copiiilor un model și un îndemn în privința lecturii. Or, cititul este și va rămâne pentru mult timp încă o nevoie fundamentală a omului, constituind antidotul ignoranței, ca și al singurătății, căci lectura ne pune în legătură cu alți oameni, cu care rezonăm sau nu, cu alte locuri și fapte care ne lărgesc orizontul, ajutându-ne să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine.

Cartea ne invită la reflecție, meditație și chiar visare. Ea ne permite să depășim imediatul și să evadăm cu gândul spre alte tărâmuri, ceea ce este mai dificil de făcut în fața calculatorului.

Lectura unor cărți ne îmbogățește nu numai vocabularul – spre deosebire de scrisul și cititul trunchiat de pe telefon sau facebook, care ni-l reduc drastic – ci și ființa. În plus, iarăși spre deosebire de internet și alte tehnologii care generează, prin utilizare excesivă, tulburări psihice, psiho-somatice și stres, duc la înstrăinarea de lumea reală și cantonarea într-una virtuală, lectura are un efect terapeutic, căci ne diminuează stresul, ne atenuează neliniștile, temerile și frustrările și, prin aceasta, ne prelungește viața.

Iată, deci, suficiente motive pentru a pleda în favoarea reabilitării cărții tradiționale, adică tipărite și a revigorării lecturii. Pentru realizarea acestor obiective, trebuie, în primul rând, sensibilizate și atrase autoritățile statului – locale, în asigurarea accesului la carte prin alocarea bibliotecilorde resurse financiare suficiente pentru achizițiile mai importante, și autoritățile centrale pentru acordarea de vouchere culturale. Un partener serios îl constituie bibliotecile, frecventarea cărora este absolut necesară de către publicul cititor, atât pentru orientarea lecturii, cât și datorită activităților culturale desfășurate aici, bibliotecarii fiind, alături de cadrele didactice, principalii mentori în formarea gustului pentru lectură, începând de la cea mai fragedă vârstă posibilă. Aceasta implică, odată fondul de carte asigurat, realizarea unor programe pentru a provoca interesul și dragostea pentru carte și lectură. Și, în sfârșit, dar nu în ultimul rând, crearea unor cluburi de lectură”.

Prof. Dr. Teodor Ardelean

Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”

Nota redacției:

Cotidianul Glasul Maramureșului a declanșat o campanie de presă sub forma unei mese rotunde cu tema „Ce miros și ce gust au cărțile print? Pledoarie pentru lectura tradițională”, un demers jurnalistic dedicat reflecției asupra rolului cărții tipărite în societatea contemporană.

Prin această inițiativă, organizatorii își propun să deschidă un dialog amplu despre lectura în format tipărit, despre valoarea ei culturală și emoțională, dar și despre locul pe care cartea clasică îl mai ocupă într-o lume tot mai digitalizată, dominată de ecrane și conținut online.

Campania invită cititorii, autorii, profesorii, bibliotecarii și toți cei interesați de cultură să își exprime punctul de vedere asupra temei propuse, într-un spațiu de dezbatere deschis și liber. Contribuțiile nu sunt limitate ca dimensiune, organizatorii încurajând opinii autentice, personale și argumentate.

Articole apărute:

(I). Mia Hodiș (redactor-şef la Editura Galaxia Gutenberg): Povestea unei cărți-copile din Galaxia Gutenberg