PNL și PSD se pregătesc pentru rocada premierilor

Apropierea datei de 25 mai, termen stabilit prin protocolul Alianței PNL-PSD-UDMR pentru ”rotația” premierilor”, a ridicat tensiunea în interiorul coaliției din cauză că PNL (de fapt, președintele Iohannis) pare acum mai puțin dispus să respecte integral acest protocol.

PNL și PSD au convocat luni fiecare, separat, reuniuni politice menite să pregătească ”schimbul de ștafetă” guvernamental convenit de aceste partide în noiembrie 2021. Ambele partide discută însă și strategii alternative, care merg de la renegocierea protocolului semnat în noiembrie 2021, până la destrămarea coaliției.

Reuniune PSD la Sinaia: planul legislativ și planul guvernamental

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit, luni la Sinaia, pe agenda conducerii formaţiunii aflându-se, oficial, priorităţile legislative ale Parlamentului, pregătirile pentru programul de guvernare cu care PSD va veni la rotaţia premierilor, în luna mai, precum şi relaţia din coaliţie cu partenerii de la PNL, după schimburile de replici dintre reprezentanţii celor două partide, din ultima perioadă.

Premierul Ciucă cere PNL să nu atace partenerii de coaliție

Liderii PNL au programat luni o ședință a Biroului Permanent Național (BPN) și o ședință a grupurilor reunite din Camera Deputaților și Senat. Acestea vin după o ședință informală organizată duminică seara la Vila Lac, unde s-a discutat despre problemele din partid și din coaliție.

Potrivit G4Media, premierul Ciucă a transmis liderilor că nu trebuie să răspundă la atacurile PSD.

Negocierile dintre principalele partide de guvernământ încă nu au început oficial, dar liderii celor două partide, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, discută frecvent pe diverse teme fără ca liderii PNL să fie consultați.

amănunte pe cursdeguvernare.ro

cm
cm