
POLUARE. Ulei de motor depozitat necorespunzător, depistat de Poliție
Ulei de motor indisponibilizat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
S-a întâmplat în data de 5 aprilie, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Aceștia s-au deplasat la o societate comercială din Baia Mare, având ca obiect de activitate comerțul cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.
Cu ocazia verificărilor, s-a depistat că în spațiul destinat depozitării produselor fitosanitare, „alături de produsele pentru protecția plantelor pe bază de glifosat și de amestecurile de plante furajere, se aflau depozitate necontrolat și necorespunzător canistre neetichetate conținând cantitatea de 90 litri ulei de motor. Față de această cantitate nu a fost luată măsura neutralizării, fapt ce generează afectarea factorilor de mediu”.
IPJ Maramureș precizează că întreaga cantitate de ulei de motor a fost indisponibilizată și lăsată în custodia administratorului până la clarificarea situației juridice. În cauză, se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută și pedepsită de articolul 98, aliniatul (5), litera b) din O.U.G 195/2005 privind protecţia mediului.
Marcel ȘERBAN
(Credit foto: Ziarul Oltenia)








