POVESTIRILE LUI PAUȘENIUC. Pentru cinci minute am fost chestor de poliție!
Se spune că viața îți oferă uneori ocazia să fii ceea ce n-ai fost niciodată. Unii visează să fie astronauți, alții președinți, iar eu am avut parte de o experiență mult mai modestă, dar infinit mai amuzantă: pentru aproximativ cinci minute am fost… chestor de poliție.
Totul s-a petrecut în drum spre un meci de handbal la Zalău. Ajuns în sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Crișeni, veneam dinspre Cehu Silvaniei și mă pregăteam să intru regulamentar în sens. Numai că, exact atunci, au apărut patru autoturisme care circulau deja în giratoriu. Cum în fața mea trona semnul acela bine-cunoscut – triunghiul cu vârful în jos, adică „Cedează trecerea” – am făcut ceea ce orice șofer cu minime cunoștințe de legislație rutieră ar fi făcut: am oprit și am așteptat.
N-am apucat însă să admir prea mult disciplina mea exemplară, că în spatele meu a început un concert de claxoane. Un Logan cu numere de Sălaj părea să fie într-o misiune de importanță națională. Șoferul gesticula energic, făcea semne disperate și părea convins că eu blochez progresul omenirii.
Am coborât calm din mașină și m-am apropiat.
— Care-i baiul, domnule?
— Ce mama dracului stați pe loc? Mai aveți loc să vă băgați!
— Dumneavoastră știți ce înseamnă semnul acela din față? Triunghiul cu vârful în jos?
— Hai, domnule, mă lași? Faci școală cu mine? Mișcă-te din drum că mă grăbesc!
În acel moment, probabil inspirat de aerul rece al dimineții sau de spiritul civic care mă cuprinsese, am rostit o replică ce avea să schimbe complet situația:
— În acest caz, permiteți-mi să mă prezint. Chestor de poliție Zbârnea!
Nici astăzi nu știu de unde mi-a venit numele acesta. Nu cunosc niciun Zbârnea, n-am avut vreodată un vecin Zbârnea și nici măcar un coleg cu acest nume. Pur și simplu a apărut.
— Vă rog să-mi prezentați permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate.
Transformarea a fost instantanee. Omul care cu câteva secunde înainte era gata să-mi explice regulile circulației pe un ton războinic s-a topit brusc.
— Vai, domnule, vă rog să mă iertați! M-a luat gura pe dinainte!
Totuși, pentru că rolul trebuie jucat până la capăt, am rămas ferm:
— Actele, vă rog!
Surprinzător, omul mi le-a întins imediat. Le-am luat cu aerul celui care verifică autenticitatea unui pașaport diplomatic. Din păcate, nu aveam ochelarii de citit la mine, așa că nu am descifrat mare lucru. Dar am dat din cap grav și profesionist.
— Știți că pentru necunoașterea semnificației indicatoarelor rutiere se poate ajunge la suspendarea dreptului de a conduce?
Omul devenea din ce în ce mai mic.
— Vă rog, domnule chestor, iertați-mă…
La un moment dat, probabil crezând că situația poate fi „îndulcită”, a băgat mâna în buzunar și a scos portofelul.
Atunci am ridicat și mai mult ștacheta dramatică.
— Știți că tentativa de mituire a unui ofițer de poliție poate duce la un dosar penal?
Cred că în acel moment a regretat nu doar claxonul, ci probabil și ziua în care și-a cumpărat permisul… metaforic vorbind, desigur.
— Of, Doamne, ce prost am fost! Vă rog să mă iertați!
Am considerat că lecția fusese predată cu succes.
I-am înapoiat actele și am rostit sentința finală:
— Pentru că văd că regretați sincer, nu voi lua nicio măsură. Vă recomand doar să fiți mai tolerant în trafic și să respectați regulile de circulație.
Omul aproape că radia de fericire.
— Vă mulțumesc din suflet! Dumnezeu să vă dea sănătate! Dar… totuși… nu veniți cu mine să vă dau o cafea?
În acel moment am realizat că, după standardele lui, trecusem deja de la chestor la sfânt.
Privind în urmă, recunosc că nu este o metodă recomandată de Codul Rutier și nici de manualele de etică administrativă. Probabil că, juridic vorbind, aș putea fi acuzat de „uzurpare” de calități oficiale. Moral însă, îmi place să cred că am făcut un mic serviciu comunității.
Dacă omul acela a devenit măcar puțin mai răbdător în trafic și dacă, de atunci, mai aruncă din când în când o privire către semnul „Cedează trecerea”, atunci cele cinci minute în care am fost „chestorul Zbârnea” n-au fost chiar degeaba.
Și cine știe? Poate că undeva, într-un birou imaginar al Poliției Române, există și astăzi un dosar gol pe care scrie simplu: „Chestor Zbârnea – misiune îndeplinită.”
Mircea Paușeniuc
