PR.DR. GEORGE NICOARA: “O cultură fără transcendență devine fie zgomot, fie ironie, fie decor”

Trăim într-o țară în care cultura nu a dispărut, însă o simt profund obosită. Pare că se creează mult și se vorbește mult, dar se rodește puțin din pricina lipsei de sens.

Găsesc că situația de criză a culturii românești nu este una de natură artistică și nici măcar financiară, ci una de sorginte spirituală. Observ în societate că omul nu mai știe pentru ce trăiește, pentru ce suferă, pentru ce ar merita să rămână fidel unui adevăr. În acest sens, o cultură fără transcendență devine fie zgomot, fie ironie, fie decor. Și astfel apare impresia că florile dispar continuu, iar buruienile se înmulțesc.

O altă observație ar fi că s-a pierdut încetul cu încetul satul interior, și anume capacitatea de a tăcea, de a aștepta, de a asculta, de a sta în fața misterului, deoarece fără această adâncime nu se naște nici literatură mare, nici artă durabilă și nici gândire care să vindece, care să producă frumosul care iradiază binele. Nu contest faptul că avem elite lucide, dar deseori par nerodnice; instituții active, dar rareori formatoare de suflete; evenimente culturale, dar puține întâlniri reale cu adevărul. În acest fel, cultura românească riscă să devină inteligentă, dar inutilă pentru salvarea interioară a omului la nivel integral.

Cu toate acestea, ca preot nu disper. Cred că din această oboseală se va naște o foame nouă de cultură. Iar renașterea nu va veni din strategii, ci din oameni care vor arde din nou pe dinăuntru, care vor crea dintr-o luptă cu Dumnezeu, asemenea luptei lui Iacob cu îngerul lui Dumnezeu, pomenită în Cartea Genezei.

Dacă se va regăsi verticala spirituală, cultura română poate redeveni mare ca noimă și hrană a spiritului. Dacă nu, va rămâne cel mult interesantă, însă negreșit nu necesară.

Pr. dr. George Nicoară