MARAMUREȘ. Asistenții medicali prost pregătiți ar trebui scoși din sistem

Ca în orice profesie, există oameni dedicați, care-și fac meseria cu pasiune, dar și persoane care nu fac cinste și sunt prost pregătite. Din păcate, acest lucru este valabil inclusiv în sistemul medical, lucru recunoscut și de reprezentanții Ordinului Asistenților Medicali Maramureș.

În cazul asistenților medicali însă, în joc se află viața și bunăstarea pacienților, motiv pentru care cei care îmbrățișează această profesie trebuie să dea dovadă de dăruire. De aceea, persoanele care văd acest loc de muncă doar ca un job unde vin pentru a-și lua banii, fără să fie suficient de bine pregătiți, ar trebui dați la o parte.

”Avem în Maramureș un număr de asistenți medicali foarte bine pregătiți, dedicați și care fac cinste județului nostru. Or mai fi pe ici pe colo, care nu ne fac cinste și pe care, din punctul meu de vedere, ar trebui noi, colectivele să-i eliminăm. Să facă o altă profesie și să ne lase pe noi să ridicăm profesia la standardele la care ne dorim și-și dorește orice pacient.

Asistentul medical este supus zilnic unui stres, la fel ca și întreaga echipă medicală. În afară de faptul că trebuie să dispună de abilități diverse, trebuie să-și însușească o cantitate mare de cunoștințe și pentru care sunt necesari ani mulți de pregătire, perfecționare și dezvoltare. Se lucrează în medicii dificile, zi și noapte și uzura este mare”, a declarat Viorica Totorean, președintele Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA