PREFECTURA MARAMUREȘ. Stive de dosare, blocate ani de zile. Nu există legi care să le soluționeze

Oficialii Prefecturii Maramureș precizează că numeroase dosare de fond funciar au fost blocate ani de zile, din cauza lipsei unei legi care să le soluționeze. În cele din urmă s-au adus modificări legislative care au permis rezolvarea lor.

”În mandatul domnului prefect au fost deblocate, în medie, de 7 ori mai multe dosare de fond funciar decât în mandatele predecesorilor săi. Legea 123 a avut un impact pozitiv, atât la nivel național, cât și în județul nostru. Dosare care au fost blocate ani de zile și păreau de nesoluționat, și-au găsit rezolvarea prin această lege. În continuare, Instituția Prefectului județul Maramureș, lucrează continuu, iar dosarele se primesc în continuare. Dosarele de fond funciar reprezintă o prioritate pentru Instituție, prioritate asumată de domnul prefect Rudolf Stauder, iar eforturile susținute sunt îndreptate spre rezolvarea problemelor maramureșenilor”, transmite Prefectura Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

 

 

GlasulMM
GlasulMM