PRIMAR SUSPENDAT DIN FUNCȚIE. Și-a angajat fata în primărie. Prejudiciul produs este de peste 100.000 de lei

S-a întâmplat în județul vecin. Ioan Tătar, primarul comunei Bixad (jud. Satu Mare) a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului judeţului Satu Mare.

Decizia a fost luată ca urmare a rămânerii definitive a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care s-a constatat încălcarea legii atunci când Ioan Tătar şi-a angajat fiica la primărie, informează Instituţia Prefectului Satu Mare.

ANI l-a declarat incompatibil pe Ioan Tătar, prejudiciul stabilit fiind de peste 100.000 de lei.

„În exercitarea mandatelor de primar 2016 – 2020 şi 2020 – 2024, a emis dispoziţiile de numire, mutare şi delegare de atribuţii pentru fiica sa, funcţionar public în cadrul Primăriei Bixad, care au produs un folos material pentru aceasta în sumă totală de 115.392 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70 şi art. 76 alin. (1) din Legea 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din Codul Administrativ”, se precizează în comunicatul Agenției Naționale de Integritate.

Mihai ROMAN

credit foto Facebook Ioan Tătar

cm
cm