PRIMARUL DORU DĂNCUȘ: “Stadiul lucrărilor la Pasajul de la Italsofa e în termen”

Primarul municipiului Baia Mare dă asigurări, într-o postare pe o rețea de socializare, că toate proiectele importante programate să fie realizate în 2025 sunt conform graficului:

“Stadiul lucrărilor la Pasajul de la Italsofa e în termen și am toată încrederea că va fi finalizat tot în termen. Strada Victoriei, cu toate că aparențele v-ar putea înșela, este în termen. Mi-aș fi dorit, totuși, să fim mai avansați cu șantierul, însă am întâmpinat câteva situații legate de operatorii de rețele edilitare care și-au programat anumite lucrări peste 2-3 ani. Iar eu nu vreau să realizăm un astfel de proiect de anvergură pe care să trebuiască mai apoi să îl peticim!

Bulevardele intră în reabilitare. În Piața Revoluției, sau „Platou”, începem curând lucrările. Pasajul de la Clubul Văcarilor, Centura Metropolitană, Castelul Pocol, Cinematograful Dacia, autobuzele electrice și stațiile de încărcare, pistele pentru biciclete, lucrările de reparații ale străduțelor și cele de amenajare ale curților interioare ale blocurilor, precum și multe altele, toate se fac!”

 

GlasulMM
GlasulMM