
PRIMARUL GRIGORE TOMOIAGĂ: “Intrăm cu credinţă şi speranţă în noul an școlar”
“Ne aflăm la startul unui an școlar nou, iar momentul acesta este atât un moment de sărbătoare, dar și o posibilitate nouă de a dovedi că suntem pe drumul cel bun, că putem mai mult. Sunt sigur că școlile din comuna noastră au în față, în noul an școlar, noi reușite ale elevilor și profesorilor care-i îndrumă. Dar în spatele oricărui succes stă întotdeauna o muncă asiduă și încrederea în capacitatea proprie de reușită.
Ca urmare, dragi elevi, vă îndemnăm să conștientizaţi importanţa educaţiei, iar prin muncă, voință și perseverență să vă atingeți obiectivele. Și, de asemenea, să aveţi convingerea că educația vă pregăteşte pentru viaţă, punând în valoare întregul vostru potențial.
Dragi dascăli, intrăm cu credinţă şi speranţă în noul an școlar, pe care ni-l dorim mai bun și cu multe realizări frumoase. Meritați mulțumiri pentru tot ceea ce ați făcut până acum și încurajări și susținere pentru ceea ce v-ați propus pe mai departe.
Stimați părinți, să nu uitaţi: “Copiii dumneavoastră sunt şi copiii noştri!”, și ca atare, suntem împreună responsabili pentru viitorul lor. Ştim cu toţii că educaţia este unul dintre elementele esențiale pentru formarea caracterelor puternice. Așa că nu ne rămâne decât să continuăm împreună pe drumul învățării și al performanței în educație.
Vă doresc sănătate, înţelepciune şi cât mai multe reuşite în acest an şcolar!”
Primarul comunei Moisei, Grigore Tomoiagă









