PRIMARUL MATEI GODJA: “Încercăm să punem Onceștiul pe harta României“

Extinderea rețelei publice de alimentare cu apă și introducerea gazului sunt preocupări ale autorităților locale din majoritatea comunelor de pe Valea Izei.

Primarul comunei Oncești, Matei Godja: “Am solicitat finanțare pentru extinderea rețelei de apă în comuna Oncești. Astfel, după finalizarea proiectului, vom putea spune că circa 95% din locuitorii comunei vor beneficia de apă potabilă și servicii de canalizare. În prezent, deținem o stație de tratare a apei, bazine de apă, avem trei stații de pompare, stație de epurare a apei uzate. Toate sunt funcționale. Așteptăm să primim autorizații de la instituțiile statului ca să putem face contractul de furnizare a serviciilor cu utilizatorii“.

Matei Godja susține că, în curând, toată rețeaua va fi operațională, iar oamenii din localitate se vor putea bucura de apă potabilă și canalizare, la standarde occidentale.

“Încercăm să punem Onceștiul pe harta României, inclusiv sub acest aspect. Deși, putem spune că deja românii au auzit de Oncești, dacă ne referim la cele mai mari revilioane care se fac aici din 2016, cu 800-1000 de oameni și care petrec aici 5 zile, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Onceștiul a devenit cunoscută și prin Ziua Dacilor Liberi, o manifestare inițiată de mine“, a declarat Matei Godja.

GlasulMM
GlasulMM