
PRIMARUL TRAIAN DAVID: “Vom monta apometre la toate gospodăriile din Ieud”
La Ieud, preocuparea autorităților vizează îmbunătățirea calității apei și creșterea debitului, pentru a asigura necesarul de apă potabilă și pe perioada verii. În plus, se vor monta apometre la fiecare consumator.
Primarul Traian Nicolae David: “Am semnat un contract pe Programul Național de Investiții, Anghel Saligny, privind îmbunătățirera sistemului de apă din comună, prin care vom monta apometre la toate gospodăriile. Este vorba despre eficientizarea consumului de apă, pe toată comuna. Proiectul este în valoare de 4,2 milioane de lei. În plus, vom face o stație de egalizare a presiunii.
Avem două stații de tratare a apei, avizate de Mediu, de Direcția de Sănătate Publică. Avem sistem de canalizare propriu. L-am finalizat în mandatul anterior. În 2012, printr-un program european de finanțare am extins și am finalizat sistemul de canalizare a localității”, ne-a declarat Traian Nicolae David, primarul comunei Ieud.
