PRIN HOTĂRÂRE DE GUVERN. Ieud, stațiune turistică de interes local

Ieud. Maramureș. O comună care atrage turiști din toată țara ca un magnet. Obiective turistice, pensiuni primitoare, gazde ospitaliere… Acestea sunt câteva ingrediente ale succesului în acest domeniu. Dintre obiectivele preferate de turiști amintim: Parcul Natural Munții Maramureșului, Ateliere meșteșugărești tradiționale, Cimitirul evreiesc, Muzeul Satului din Ieud, Biserica din Deal, Mănăstirea Ieud.

Cert este că vineri, 16 februarie, Guvernul României a aprobat atestarea unor localități sau părți din acestea drept stațiuni turistice de interes național și local. Zona turistică a municipiului Baia Mare a fost declarată stațiune turistică de interes național, în timp ce localitățile Șișești și Ieud – stațiuni turistice de interes local.

Nicolae Traian David, primarul comunei Ieud: “Consider că este o recunoaștere a eforturilor depuse de întreaga comunitate pentru obținerea acestui statut onorant.”

(Credit foto: comuna-ieud.ro)

GlasulMM
GlasulMM