PROBLEMATIC. Baia Mare nu are niciun șantier deschis pe PNRR
La ultima ședință a Consiliului Local Baia Mare, desfășurată ieri, 19 martie, consilierul local Horia Buhan a făcut o trecere în revistă a situației fondurilor europene atrase pentru oraș. Contextul nu este tocmai favorabil municipiului Baia Mare.
”Știm cum am încheiat anul trecut pe partea de proiecte europene, unde am avut pierderi majore, în special pe bulevarde, pe proiecte pe care nu am reușit să le ducem la îndeplinire. Pe mine m-a interesat să vedem o situație actuală și ce putem face pe viitor. Din păcate, am văzut că, la momentul de față, avem 33 proiecte depuse pe PNRR, aprobate, dar nu am reușit să contractăm niciunul dintre ele”, a declarat Horia Buhan, consilier local.
Mai mult, Horia Buhan a atras atenția asupra faptului că, în prezent, în oraș, nu este deschis niciun șantier cu finanțare din PNRR. ”În momentul de față, noi nu avem niciun șantier deschis pe partea de PNRR. Ceea ce eu zic că e foarte grav. De asemenea, avem pe POR 10 proiecte. Problema pe care am identificat-o este că nu avem fluxul care ar trebui să ducă până la zona de recepționare a proiectelor. Se rupe undeva la partea de depunere a proiectelor și obținere a finanțărilor (…) Astăzi, Baia Mare nu are niciun șantier deschis pe PNRR sau pe alte proiecte din axa 2021-2027”, a completat Horia Buhan, consilier local.
Acesta a propus ca, săptămâna viitoare, să aibă loc o ședință în acest sens la care să participe toți factorii decidenți în materie de fonduri europene.
”Apreciez preocuparea constantă a dlui consilier Horia Buhan pentru implementarea proiectelor europene și, în totalitate de data aceasta, trebuie să îi dau dreptate: faptul că nu avem în execuție anumite lucrări care se referă la contracte de finanțare pe care noi le-am obținut prin PNRR este adevărat. Însă, astăzi (19 martie, n.r.) tocmai acest lucru îl facem. În ceea ce mă privește, de când exercit aceste atribuții de primar interimar, am cerut colegilor mei toate documentațiile pe care le avem în fază de proiectare, să le aprobăm, să le avizăm în Consiliul Local și, apoi, să dăm drumul la procedura de achiziție, cu clauză suspensivă, urmând ca tot ceea ce identificăm pe anumite axe de finanțare să depunem și să obținem punctaj mult mai mare”, a explicat Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare.
Maria STOICA