INTERCEPTARE. Produse second și alimentare, oprite la frontieră. Trebuiau să ajungă în Maramureș

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea din județul Satu Mare s-a prezentat, în acest final de săptămană, pentru a intra în ţară, un botoșănean în vârstă de 33 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, având numere de înmatriculare de România.

„Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 15.000 kg de produse second-hand precum și 5.000 kg de produse alimentare de la o firmă din Olanda pentru o asociație din județul Botoșani, respectiv o asociație din județul Maramureș.

Polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunii de curățare. În ceea ce privește produsele alimentare, s-a constatat faptul că acestea aveau termenul depasit din data de 30.11.2022”, precizează ITPF Sighetu Marmației.

Marcel ȘERBAN

dh
dh