Prognoza meteo de Crăciun, Anul Nou și Bobotează. Ce ne așteaptă

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Știm așadar vremea de Crăciun, Anul Nou, dar și Bobotează. Astfel, în săptămâna care tocmai a început, Săptămâna Crăciunului, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice
pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice. Cât privește regimul pluviometric, acesta va fi local excedentar în extremitatea de nord  a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Urmează săptămâna 25.12.2023 – 01.01.2024, când temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, dar mai ales în nordul Carpaților Orientali și în zona Munților Apuseni, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prima săptămână din ianuarie 2024 aduce o temperatura medie a aerului care va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice și centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În fine, în săptămâna 08.01.2024 – 15.01.2024, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Marcel ȘERBAN

dh
dh