PROIECT. Înscrieri pentru o grupă de teatru dedicată copiilor și tinerilor

Încep înscrierile pentru formarea grupei de teatru formată în cadrul proiectului ”Dialog pentru copii și tineri”, pe care ASSOC îl derulează prin ”Efectiv Civic”, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, în parteneriat cu Romanian-American Foundation. Echipa ASSOC își propune să deruleze acest program în beneficiul copiilor și tinerilor cu vârste între 7 și 20 de ani, din diferite medii culturale.

”Coordonator al grupei de teatru este actorul Alex Macavei, care va organiza repetiții săptămânale în perioada mai – iulie. În grupă se pot înscrie copii și tineri până la 20 de ani, iar cei interesați o pot face la numărul de telefon 0749-487. 409. Scopul proiectului este promovarea dialogului intercultural prin expunerea copiilor și tinerilor la educație interculturală, crearea unui mediu în care aceștia să învețe, să înțeleagă și să aprecieze diversitatea culturală, să dezvolte abilități de comunicare interculturală, manifestând în cele din urmă o atitudine pozitivă față de alte culturi”, transmite ASSOC.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica