Proiect pentru recuperarea culturii gastronomice de pe Valea Vișeului

Muzeul Maramureșan a dat startul proiectului „Gust de Maramureș – rețete tradiționale de pe Valea Vișeului”, co-finanțat de AFCN. Acesta își propune să cerceteze și să recupereze cultura gastronomică din subzona etnografică a Văii Vișeului, surprinzând practici culinare tradiționale, păstrate și transmise din generație în generație.

”În urma cercetărilor derulate în cadrul proiectului “Maramureș GastroEtnoArt”, am identificat zona bazinului râului Vișeu ca o zonă diferită față de restul Maramureșului, o zonă cu puternice particularități culturale. Existența localităților fiind legată nemijlocit de exploatarea lemnului, a sării și prezenței coloniștilor, caracterul multicultural este mult evidențiat, transpunându-se și în moștenirea gastronomică. Astfel, localitățile Rona de Sus, Coștiui, Crasna, Bistra, Leordina, Petrova, Vișeu de Jos, Vișeu de Sus au cea mai ridicată frecvență a prezenței minorităților: ucraineni, maghiari, evrei, germani (țipțeri) cu particularitatea intercalării lor cu localitățile preponderant românești: Rona de Jos, Moisei, Borșa”, explică reprezentanții proiectului.

Proiectul are o perioadă de derulare de 10 (zece) luni cu multiple activități: amenajarea unui spațiu dedicat atelierelor gastronomice în cadrul muzeului, crearea unui site web cu rețete tradiționale, videoclipuri cu rețete tradiționale și workshop-uri cu ”socăcițe”, depozitare a rețetelor și practicilor culinare vechi care vor prezenta aspecte importante din această categorie culturală a patrimoniului imaterial și a expresiei sale materiale.

”Și, pentru că cei care trebuie să învețe și să transmită mai departe tradiții și practici gastronomice sunt copiii, am pregătit pentru ei workshop-uri interactive și o carte ilustrată pentru copii cu rețete din bucătăria bunicii de la țară, delicioase, colorate și ușor de făcut”, adaugă reprezentanții proiectului.

Parteneri în acest proiect sunt: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației și Universitatea ”Babeș Bolyai”, Facultatea de Geografie Extensia Sighetu Marmației.

mg
mg