PROIECT. S-a finalizat rețeaua de apă potabilă la Bârsana
Alimentarea utilizatorilor casnici cu apă potabilă, respectiv preluarea apelor uzate printr-o rețea de canalizare au fost principalele provocări ale administrațiilor publice locale din județul Maramureș, în ultimul deceniu. Primarul comunei Bârsana, Teodor Ștefanca, și-a fixat ca și prioritate aceste două obiective încă de la preluarea primului mandat, în 2016.
Primarul Teodor Ștefanca: “Comuna Bârsana are peste 4.500 de locuitori. Până în anul 2016, comuna a beneficiat de un sistem de alimentare cu apă stradal, prevăzut cu cișmele. Acest sistem crea disconfort – omul trebuia să iasă din curte să își ia o găleată cu apă -, nu era nicidecum sănătos, iar sursa de apă era inconsistentă. Ulterior, s-au racordat un număr mare de locuințe, însă consumul creștea din ce în ce mai mult, iar sursa de apă își dovedea limitele.
În 2016, când am preluat primul mandat, am depus prin Ministerul Dezvoltării, mai exact, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, un proiect de extindere și modernizare a sistemului de apă, în care am prevăzut o nouă sursă de apă, am extins rețeaua acolo unde a fost necesar și am refăcut branșamentele la limită de proprietate. Acest proiect este 99% finalizat. Practic, mai urmează să facem recepția.
În cadrul acestui proiect am inclus și o stație de tratare a apei. În perioada aceasta încercăm să facem toate demersurile pentru a ne autoriza. Deci apa este potabilă.
În legătură cu colectarea apelor uzate… În prezent, comuna Bârsana nu beneficiază de un sistem de canalizare. În anul 2016 aveam un proiect comun, prin ADI, Bârsana-Oncești. Era un proiect de canalizare derulat prin Asociația Fondului de Mediu, în care Bârsana beneficia doar de o magistrală cu cinci stații de pompare, iar stația comună de epurare era la limita dintre Bârsana și Oncești. Era un proiect foarte costisitor, cu cofinanțare în jur de 40%. Împreună cu primarul din Oncești am luat decizia, de comun acord, să renunțăm la acest proiect.
În anul 2022 am depus o cerere prin Programul Anghel Saligny și am obținut o sumă de 22 milioane lei pentru canalizare. În perioada următoare se semnează contractul de finanțare și începem efectiv șantierul. Este vorba despre 44 km de canalizare, cu Stație de epurare în localitatea Nănești”, a precizat primarul Teodor Ștefanca.