
PROIECTUL ADMINISTRAȚIEI LOCALE. Ulițele din Ieud vor fi reasfaltate
Sunt unii primari a căror viziune cuprinde un interval de timp mai mare, în viitor, în privința evoluției edilitate a localității pe care o administrează. De regulă, această abilitate o capătă edilii cu experiență, care au fost aleși și realeși de cetățenii cu drept de vot. Este și cazul primarului din comuna Ieud, județul Maramureș.
Întrebat ce proiecte are în derulare, pentru următoarele 12 luni, primarul Traian David ne-a spus: “Perspectiva nu înseamnă doar următoarele 12 luni. Contractele pe PNRR, pe Anghel Saligny, se referă la lucrări și obiective care se vor derula până prin 2028. Eu zic că mandatul acesta și încă un mandat avem front de lucru pentru mai multe lucrări edilitare și finanțarea necesară.
Urmează asfaltarea a încă 21 km de străzi. Tot ce este asfaltat se va reasfalta cu un strat de uzură. Sunt 17 km pe sistemul actual, care necesită un strat de uzură. Am trimis de curând, pe Anghel Saligny, expertiza dacă într-adevăr e suficient numai stratul de uzură sau tronsoanele necesită și alte reparații. Apoi intră în asfaltare nouă drumurile spre cele trei foste cătune ale comunei; dar acum nu le mai putem spune cătune, pentru că sunt legate practic de Ieud. Este vorba despre trei tronsoane de 700 m, 800 m, respectiv 300 m”, ne-a precizat Traian Nicolae David, primarul comunei Ieud.
