PSEUDOPROFEȚII. Evenimente care vor avea loc în 2025
Unii fac profeții; de obicei extrem de sumbre, de parcă viitorul e zugrăvit, invarabil, doar în culori închise. Unele evenimente sunt predictibile, pentru simplul motiv că sunt programate să se întâmple. Ne referim exclusiv la evenimente sociale, politice, economice, deci care pot fi controlate de oameni. Erupții vulcanice și cutremure e posibil să fie, deci dacă le anunți printr-o profeție, nu greșești prea mult. La fel și inundațiile și incendiile de vegetație, dat fiind fenomentul de încălzire globală a planetei.
În mod aproape cert, în anul care vine, se vor întâmpla câteva evenimente, de genul:
La 1 ianuarie 2025, Bulgaria și România vor intra, cu frontierele terestre, în Spațiu Schengen (spre bucuria majorității populației și spre necazul celor ce visează la așa-zisa neutralitate a României);
În 26 ianuarie 2025, vor avea loc alegeri prezidențiale în Republica Belarus, o țară situată între Rusia și Ucraian și condusă în mod dictatorial, din 1994, de Aleksandr Lukașenko, în spiritul și după interesul Kremlinului.
În 23 februarie 2025, vor avea loc alegeri legislative în Germania, ocazie cu care vor fi aleși memebri celui de al 21-lea Bundestag.Alegerile unui nou Bundestag au devenit necesare după votul de neîncredere primit de cabinetul condus de Olaf Scholz în 16 decembrie 2024 și pierderea majorității parlamentare prin ieșirea FDP din coaliție.
Probabil în luna martie 2025, vor avea loc alegeri prezidențiasle în România, după ce Curtea Constituțională a anulat turul doi al alegerilor din decembrie, pe motiv că Rusia ar fi influențat, indirect, alegerile.
În luna mai 2025, concursul Eurovision va avea loc la Basel, în Elveția.
Surprinzător, în 1 iulie 2025, Bulgaria va adopta moneda euro, în timp ce România este departe de a fi pregătită pentru acest moment.
În vara anului 2025, vor avea loc alegeri extrem de importante în Republica Moldova.
Tot în 2025, la Niceea (Turcia) va avea loc un sinod ecumenic ortodox-catolic.