PUNCT DE VEDERE. Despre cosmetizarea sărbătorilor de iarnă

De la an la an, asistăm la o pomăduire artificială a tuturor tradițiilor și obiceiurilor ancestrale. Tot ceea ce-a fost în trecut îl trecem în revista desuetudinii și invazia altor culturi este mult mai prolifică, în detrimentul simplității și purității propriilor noastre datini. Lejeritatea lepădării de trecut este de-a dreptul cuprinsă de angoasă. Nu putem deocamdată evalua prejudiciul creat de evoluția modernismului.

Un bun prieten, raportat la o discuție generată de mine, vis-a-vis de clasica întrebare: „Ce faci de sărbători?”, îmi răspunde oarecum dezolat: „Mai avem sărbători? Mai avem tradiții?”.

Îi dau perfectă dreptate și compilez anamneza mea cu întrebarea lui afectată de-o pertinentă îngrijorare: Ce-ar mai fi Maramureșul fără tradiții? Cine-ar mai vorbi de Bucovina, dacă n-ar mai fi tradițiile?

În mentalul colectiv, Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este asociată cu ulițe acoperite de zăpadă, cu casele răzlețe învelite în albul imaculat al troienelor, cu copacii înghețați și tăcuți, cu scârțâitul omătului sub opincile pruncilor înșirați pe cărarea bătătorită ce duce spre casa gazdei ce-i așteaptă cu mere, nuci și colaci proaspăt scoși din cuptorul încă fumegând.

Auzim vocile tremurânde ale colindătorilor și vedem mânuțele întinse după colac. Străituțele din pânză iau forma colacilor îndesați în ele și zăpada este din nou frământată în drumul spre o nouă gazdă.

Biserica primenită și împodobită își așteaptă comunitatea, își așteaptă colindătorii. Păstorul spiritual al lăudătorilor Nașterii Domnului dă tonul la cântec și Casa Domnului răsună de colinde învățate de la înaintași.

M-am luat cu vorba și-am uitat să precizez: am prins și trăit aceste vremuri descrise mai sus. Îmi înghețau urechile și eram plin de promoroacă când strigam din târnațul gazdei: „Veseli-s-a gazda? Slobodu-i a colinda? Primiți cu colinda?”.

Dar trecutul face parte din noi și noi facem parte din trecut.

Astăzi, rar ne mai intersectăm cu astfel de imagini. Sau poate chiar deloc. Zăpada s-a supărat și nu mai vine atunci când ar trebui. Dăm vina pe încălzirea globală. Pruncii nu mai au opinci și nici trăistuțe din pânză. Suntem prea ancorați în modern și nu ne putem face de minune odraslele încălțându-le cu opinci. Am diluat tradiția și am dărâmat cuptorul. Nu era estetic asezat lângă casa decorată cu inox. Pruncii nu mai primesc colaci plămădiți în casă și copți în cuptor, nu mai sunt pe masă nuci și mere, iar pungile cu reclama marilor magazine sunt burdușite cu ciocolată, napolitane, bomboane și multe alte produse de cofetărie îmbălsămate în nesuferitele și mult blamatele E-uri.

Bradul de lângă ușile împărătești ale catapetesmei este înzorznat cu lumini, luminițe, instalații curgătoare de diferite culori, globuri importate din China și nu vei mai zări pe ale sale ramuri nici un con rătăcit, nici o nucă învelită în staniolul unor bomboane de anul trecut. De fapt, bradul nu mai este nici el de pe la noi, este made in Norway, că e mai frumos.

Versurile arhaice ale colindelor sunt înstruțate cu neologisme și preziceri Nostradamiene, corul dirijat de brevetați ai Conservatoarelor a redus la tăcere glasul fonfănit al cântărețului din strană și straiele preotului sunt împrobodite cu fire aurite. Oriunde te-ai uita prin biserică, nu vei mai vedea bunicuțele ce țineau înfășurat în joljuț (batistă) crâmpeie de busuioc uscat, joljuț pe care-l duceau la gură atunci când șușoteau în stânga și dreapta cu vecinele de bancă. Gestul era unul de respect față de interlocutor, nu doreau să emane mirosuri usturoiate sau cine mai știe ce alimente ingurgitau înainte de slujbă, o dată cu pregătirea bucatelor tradiționale.

Astăzi, deși pasta de dinți zace pe rafturile magazinelor, dacă ajungi prin preajma vreunei cochete, nu-ți dorești sa te provoace la discuții pentru că s-ar putea să leșini din cauza halenei pestilențiale.

Din cădelnița preotului, nu mai simțim același miros de tămâie cu care eram obișnuiți. Parfumurile aruncate în neștire pe paltoanele enoriașelor este mult mai pregnant decât clasica tămâie, care actualmente provoacă migrene. Înmiresmarea fumului de tămâie cu vestitul Coco Chanel provoacă grimase prevomitive și predica preotului este întreruptă de soneria telefonului mobil al vreunui credincios necredincios. Melodia setată îmbie enoriașii la pușcat din degete, la horă, la petrecere, iar cei care au loc pe bancă, prin preajmă, acompaniază cu vârful adidașilor de marcă pe podea, așteptând să treacă mai repede slujba ca să poată trece de îndată la cele lumești.

Prin modernism cosmetizăm doar exteriorul. Interiorul rămâne trist, este oarecum asemănător aluatului în care am uitat să încropim plămada.

A dispărut tradiția, a dispărut viul grai, fiind înlocuit de mesaje cu imagini și videouri care mai de care mai pompoase, mai glamour, mai sclipicioase, mai reci, în locul unei urări directe și simple de Buna Ziua lu’ Crăciun! și un răspuns pe măsură: Să fie într-un ceas bun!

Au dispărut oamenii simpli. A dispărut inocența. Totul este consumerism. Totul este aglomerație inutilă pentru a prinde un loc cât mai bun în parcarea supermarketului pentru a strânge cât mai multe cumpărături inutile. În rest, suflete goale care aleargă din magazin în magazin, doar-doar or să găsească în preajma sărbătorilor un strop de fericire.

Am cosmetizat sărbătorile și am îngropat frumusețea lăuntrică a tradiției. Păcat. Mare păcat că ai noștri copii nu vor mai avea ocazia de a trece prin Sărbătoarea Sfântului Crăciun și cu sufletul.

Dorin Ioan Coste

(din vol. Eroziunea elitelor, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2024)