PUNCT DE VEDERE. Oare cine ne conduce…

A fost o vreme în care oameni cu știință de carte începeau să-i educe pe cei mai puțin mobilați intelectual. Și, pentru că la acea vreme nu existau atâtea sinonime, oamenii foloseau cuvinte simple: deștepți și proști.

Pe acele vremuri, deștepții erau puțini, foarte puțini. Proștii însă dominau planeta. Deștepții erau exigenți și nu făceau compromisuri. Îi obligau pe proști să buchisească, să ridice două degete și să ceară dreptul de a vorbi.

Dar, tam-nisam, proștii s-au cocoțat în locul deștepților și, fiind mai numeroși, i-au redus la tăcere.

Astăzi, jocul s-a perfecționat. Proștii nu mai urcă singuri scara puterii; au învățat să-și construiască scări false din promisiuni goale și spectacol ieftin. Au inventat democrația de masă, unde numărul votează în locul minții, iar buletinele de vot devin balanțe care înclină spre haos. Deștepții, odinioară dascăli aspri, sunt acum etichetați „elitiști”, „deconectați de popor”, izolați în turnuri de fildeș fabricate chiar de ei înșiși, din teamă de a nu deranja mulțimea.

În Maramureșul nostru, unde lemnul caselor țărănești încă șoptește povești de înțelepciune veche, am văzut și vedem asta cu ochii noștri. Oamenii muntelui, cu mintea ascuțită de vânturi și pâraie, știau să citească semnele cerului și ale pământului. Dar venirea „progresului” a adus televizoare și rețele sociale, unde prostia se viralizează ca un foc de paie. Liderii de azi nu mai sunt cei care construiesc terase trainice din lemn de stejar, ci actori ai ecranului, care promit aur și dau fum. Ei ne conduc nu prin exemplu, ci prin iluzie – un circ în care clovnii au cheile de la palat.

Și totuși, cine sunt adevărații dirijori? Nu proștii vizibili, ci umbrele din spate: cei care manipulează resentimentul maselor, hrănindu-le cu pâine și circ digital. Ei știu că un prost mulțumit e mai ușor de condus decât un deștept nemulțumit. Deștepții adevărați, puțini și tăcuți astăzi, așteaptă în umbră, citind semnele vremurilor ca pe un vis profetic. Poate că revoluția nu va veni cu arme, ci cu cartea redeschisă, cu ridicarea celor două degete – nu pentru a cere, ci pentru a impune adevărul.

Oare cine ne conduce cu adevărat? Proștii, da, dar sub comanda unor deștepți invizibili, care joacă șah cu sufletele noastre. Răspunsul e în noi: să redevenim exigenți, să buchisim din nou literele uitate ale rațiunii.

Dorin Ioan Coste