PUNCT DE VEDERE. Puterea fără caracter și iluzia salvatorului
Trăim vremuri în care liderii se declară perfecți, iar intervențiile lor sunt justificate printr-un cuvânt rostit cu gravitate: „nedreptate”.
Dar ce înseamnă, de fapt, această nedreptate? Nu una morală, nu una care ține de principii sau de binele comun, ci aceea care nu le este convenabilă lor. Nedreptatea devine, astfel, tot ceea ce nu le aduce avantaj, influență sau câștig.
Cei care ar trebui să conducă în interesul oamenilor aleg, prea des, să conducă în interes propriu. Competența devine secundară, loialitatea devine inutilă, iar implicarea este ignorată. Nu mai contează cât ai construit, cât ai susținut sau cât ai muncit. Contează cui aparții, ce sprijin ai în spate, ce interese servești. Meritocrația este înlocuită de apartenență, iar valoarea, de oportunism.
Există și acel tip de „lider” care creează haos, aplicând ad litteram proverbul latin „divide et impera”, pentru a-și construi apoi propria imagine de salvator. Întâi dezbină, apoi apare ca erou. Întâi provoacă tensiuni, apoi promite stabilitate. Însă, spre deosebire de eroii autentici, care repară ceea ce nu au distrus ei înșiși, acest „salvator” uită că, uneori, haosul scapă de sub control. Iar atunci, cei de sub el sunt cei care plătesc prețul, încercând să repare erorile generate de ambiții personale.
Când oamenii încep să întrebe:
– De ce se întâmplă asta?
– Este mai rău decât înainte?
nu mai este vorba despre opoziție sau nemulțumire gratuită. Este semnul că încrederea s-a fisurat. Iar încrederea nu se reconstruiește prin autoritate afișată ostentativ, ci prin competență, echilibru și responsabilitate.
Un lider adevărat înțelege că oamenii nu sunt instrumente și nici piese interschimbabile. Nu sunt „resurse” de folosit și apoi de aruncat. Sunt ființe care gândesc, simt, construiesc și pot susține o viziune, dacă sunt respectate.
A conduce nu înseamnă a demonstra permanent că ești șef, ci a crea un cadru în care ceilalți pot performa fără teamă și fără manipulare.
A oferi șanse reale pentru a evolua este una dintre cele mai clare dovezi de caracter. Nu doar șansele care aduc beneficii personale liderului, nu doar oportunitățile calculate strategic, ci acele momente în care susții un om chiar și atunci când nu ai nimic de câștigat.
Uneori, un simplu „mulțumesc” este suficient pentru tine — iar dacă acest gest îți este de-ajuns, el spune mai multe despre tine decât orice discurs despre putere. Generozitatea în leadership nu slăbește autoritatea, ci o întărește prin respect.
Când controlul devine metodă, iar dezbinarea, strategie, echipa încetează să mai fie echipă. Devine un câmp de luptă tăcut, în care fiecare își apără poziția. Iar un lider care cultivă conflicte pentru a-și consolida autoritatea nu demonstrează forță, ci fragilitate și lașitate.
Puterea reală nu constă în a crea crize pentru a apărea apoi drept soluție. Puterea reală înseamnă prevenție, responsabilitate și asumare. Înseamnă să construiești fără a distruge, să unești fără a manipula și să rămâi demn chiar și atunci când nimeni nu aplaudă.
Pentru că, în cele din urmă, nu funcția definește caracterul unui lider, ci modul în care își tratează oamenii atunci când nu mai are nimic de câștigat de la ei.
Așa-zișii lideri, promovați de interese meschine, vor apune la fel cum și-au făcut apariția. Vor sfârși în uitare și repulsie, iar numele lor va fi acoperit de disprețul celor pe care i-au batjocorit.
Pentru a-i înlătura de la putere este nevoie de oameni demni și incoruptibili, de oameni care și-au desăvârșit cariera prin muncă, nu prin compromisuri umilitoare în fața unor indivizi ancorați în fotoliile puterii.
Te întreb pe tine, cititorule: ce faci pentru a opri ascensiunea unui ipocrit ajuns peste noapte „lider”?
Am zis…
Dorin Ioan Coste
