RADU TRUFAN, președinte USR Maramureș: ”Comasarea alegerilor este despre frica celor care <țin cu dinții> să își păstreze funcțiile”

Singura grijă pe care o au partidele aflate la guvernare este de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale. În ultima perioadă, tot mai des se discută despre acest aspect, care ar duce la haos în România. Reprezentanții USR consideră că o astfel de decizie nu este constituțională. USR cere respectarea legii, având în vedere că, în cazul unei astfel de decizii, fără precedent în România, va fi o suprapunere de cinci luni între două mandate de primar.

„Știm cu toții că în spatele acestei comasări stă de fapt dorința unora și a altora de a-și păstra pozițiile, de a-i determina pe primari să se mobilizeze și pentru organizarea alegerilor europarlamentare, însă acesta este un gest de disperare, de a încălca drepturile fundamentale ale democrației. După scumpiri în lanț, după nemulțumirile agricultorilor, după incapacitatea de a tăia pensiile speciale, este de așteptat acum să vină nota de plată. Electoratul îi va sancționa pe cei care au demonstrat că își urmăresc doar interesul propriu având în spate putere politică”, a punctat Radu Trufan, președinte USR Maramureș.

Democrația este democrație și trebuie respectată. USR ia în calcul oricare dintre variantele pe care PSD încearcă să le „servească” alegătorilor.

„CCR a dat decizie în 2012 că e neconstituțională comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale. Drepturile românilor trebuie respectate. Comasarea alegerilor elimină dreptul de a vota la adresa de reședință pentru alegătorii care nu și-au înregistrat reședința cu cel puțin șase luni înainte de alegeri. Alegătorii vor fi bulversați având în vedere că alegerile europarlamentare și locale nu au nimic în comun. Însă se pare că tocmai acest lucru se dorește de PSD. Au demonstrat ce pot oferi: confuzie și haos”, a mai subliniat Radu Trufan.

USR crede că 2024 este anul schimbării. Cei care nu au înțeles acest aspect se luptă acum sub toate formele să își păstreze funcțiile pe care le ocupă, trecând peste democrație și drepturile câștigate de români. (Advertorial)

 

GlasulMM
GlasulMM