
RALIUL MARAMUREȘULUI. Peste 50 de echipaje se vor alinia la start
În perioada 31 mai – 1 iunie, județul nostru găzduiește evenimentul Raliul Maramureșului. În cadrul competiției, avem peste 50 de echipaje din 6 țări, care se vor alinia la start. Printre favoriții la supremația absolută a etapei maramureșene se numără câștigătorul ediției anterioare – Simone Tempestini, sibianul Raul Badiu dar și campionul în exercițiu al Bulgariei: Martin Surilov
”Campion absolut pe asfalt în 2022, Andrei Gîrtofan pornește din postura de lider provizoriu al Campionatului Național de Raliuri ‘Betano’, tânărul brașovean având însă o misiune complicată în a-și menține poziția, întrucât în lupta pentru victorie îi vom avea atât pe Raul Badiu respectiv Martin Surilov, dar mai ales pe Simone Tempestini – care va pilota același model RGT cu care ne-a obișnuit în ultimele trei sezoane. Cu modele de top îi vom avea la start și pe Adi Teslovan, Bogdan Cuzma – care va fi secondat de localnicul Florin Dorca, pe ieșeanul Bogdan Gheorghiu – urmând a-l avea în dreapta sa pe un alt navigator originar din Țara Maramureșului, și anume Alexandru Șimon. Surilov nu va fi însă singurul reprezentat al Bulgariei la start, întrucât pe probele speciale va fi prezent și Anton Titov – la comenzile mașinii câștigătoare din 2022, în vreme ce germanul Thomas Lorenz își face apariția în premieră pe scena raliurilor din țara noastră”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă.
Raliul Maramureșului 2024 este organizat de Asociația Club Sportiv Dr. Brown’s și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Competiția este cofinanțată de Consiliul Județean Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare, Primăria Municipiului Sighetu Marmației și Visit Maramureș.
Ana-Maria HOJDA