RECOMPENSĂ. Prefectul județului Maramureș a primit din partea Președintelui țării ordinul ”Bărbăție și credință” în rang de Cavaler
Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș, a fost recompensat de către Președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul ,,Bărbăție și credință” în rang de Cavaler. Distincția a fost conferită pentru contribuția importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne.
”Poate nu e o simplă coincidență faptul că Ordinul a ajuns la mine la un an de la declanșarea războiului din Ucraina, un război care a pus județul Maramureș în prima linie de sprijin și care ne-a obligat să facem față unor situații speciale. În acest an, ne-am confruntat cu momente dificile, am fost permanent în alertă și, prin munca unei echipe minunate, am reușit să ne organizăm și să rezolvăm toate problemele legate de refugiații din Ucraina. Ordinul ,,Bărbăție și credință” în rang de Cavaler, pe care l-am primit astăzi, răsplătește eforturile unei echipe care știe să se mobilizeze pentru a duce la capăt toate provocările care apar la nivelul județului Maramureș. O echipă căreia îi mulțumesc pentru implicare și dăruire. Împreună suntem mai buni”, a scris pe pagina sa de Facebook prefectul județului Maramureș.
Mircea GRIGOR