REMECIOARA. Polițiștii, prezenți la tabăra organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși

Lucrătorii Biroului Siguranța Școlară au continuat activitățile preventive desfășurate pe perioada vacanței școlare. În localitatea Remecioara aceștia s-au deplasat „la tabăra organizată de către Asociatia Tinerilor Ortodoxi ai Protopopiatului Chioar, unde un număr aproximativ de 140 de elevi au participat la această întâlnire. În cadrul activității, s-a pus accentul pe problematica consumului de alcool, droguri și alte substanțe interzise, elevii aflând la ce pericole își expun sănătatea, dar și cum pot răspunde în fața legii, în cazul consumului unor astfel de substanțe”.

„Copiii au aflat de la polițiști cât de important este să fie atenți mereu la ce se petrece în jurul lor, acasă, pe stradă, la școală și la locurile de joacă, pentru că de multe ori printr-o simplă intervenție sau observație se poate evita producerea unui eveniment negativ. Întrucât peste câteva zile se va relua școala, copiii au primit unele sfaturi și recomandări care să-i ajute pentru integrarea/reintegrarea în colectivitate. Cu această activitate, lucrătorii Biroului Siguranța Școlară au încheiat întâlnirile cu elevii în perioada vacanței de vară, urmând a se reîntâlni cu ei odată cu reluarea noului an școlar. În cadrul acestor activități, vor continua sesiunile informativ-preventive pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru”, arată IPJ Maramureș.

Marcel ȘERBAN

dh
dh