REMEMBER. Moisei. Octombrie 1944…
Monumentul de la Moisei, amplasat pe o colină la marginea localității, pare, la prima vedere, prefigurarea unui templu dacic, cu coloane de piatră abia zgâriate, deschis spre cer, fără boltă, în care, preoți nevăzuți oficiază un rit al unui străvechi cult solar; pe când, în realitate, acesta este opera sculptorului Vida Gheza (1966) și reprezintă o bornă a istoriei recente, mai exact evenimentele dramatice petrecute în toamna anului 1944, la Moisei.
De altfel, artistul mărturisea: „În determinarea complexului monumental în formă de arc am plecat de la cultul soarelui. Forma de cerc, cu douăsprezece raze, în care sunt așezate statuile simbolizează, în concepția mea, cele douăsprezece luni ale anului; și le-am gândit așa pentru ca maramureșenii și cei care trec pe aici, să-și amintească de fiecare lună din an și în fiecare zi din lună, cele petrecute la Moisei.”
La Moisei, în ziua de 14 octombrie 1944, armata hortistă a săvârșit un asasinat în masă. Treizeci și unu de țărani au fost îngrămădiți în două case și masacrați. Apoi, au incendiat satul.
Vida Gheza: „Am vrut să fie curat maramureșean. Materialul de lucru e lemnul. Lemn cioplit. Lemn din care maramureșenii au făcut capodopere. Modele sunt măștile. Măștile vechi maramureșene. Expresive. Care redau expresia esențială.”
Cei doisprezece stâlpi nu impresionează doar prin amplasament și poziționare, ci și prin semnificația fiecărei piese: „Astfel, pe un stâlp apare Omul pădurii, Omul nopții, Omul apelor sau Omul care horește” (V. Gheza).
Scriitorul Geo Bogza, cel care i-a sugerat sculptorului ideea monumentului, a comparat această operă cu complexul brâncușian de la Târgu Jiu, iar autorul a fost „inspirat din sanctuarul dacic de la Grădiștea” (Revista Contemporanul, 1967).
Pop Simion (vol. Nord, 1972): „Sunt niște fastuoase și laice table de legi, parcă și auzi din stâlpii-rug, cele zece glasuri-lege, psalmodiind ca într-un cor antic de bărbați, motivele împotrivirii noastre față de cel ce ne calcă fruntariile, cotropind. Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovați; a doua: să nu se mai prade grânele din hambare și fructele din pomi; a treia: să nu mai fie aruncați feciorii în războaie, a patra: să nu mai fie lume închisă în țarcuri; a cincea: să nu se mai ia vitele din bătătură. A șaptea: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranșee. A opta: să nu mai bată oamenii dorul de libertate și drumul înstrăinării. A noua: să nu se mai dea foc caselor. A zecea: să nu mai existe lagăre ale morții.”
Ulterior, din pricina climei umede din zonă, lemnul a început să putrezească și să se fisureze. Artistul a refăcut monumentul, cioplindu-l în piatră.
Dorin Ștef
(Foto: Arhiva Glasul)
