RUSCOVA. Pieton, lovit de mașină în timp ce traversa strada

Un bărbat de 54 de ani din Ruscova, a fost lovit de mașină, în timp ce traversa strada. În urma impactului, victima a fost transportată de urgență la spital. Șoferul implicat în accident nu a consumat băuturi alcoolice, înainte să urce la volan, au precizat polițiștii.

”Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că, pe D.J. 187 în comuna Ruscova, a avut loc un accident de circulație soldat cu victimă. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 58 de ani, din Leordina, a surprins și accidentat un bărbat de 54 de ani, din Ruscova, care se afla în traversarea părții carosabile, în calitate de pieton.

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Vișeu de Sus, de unde a fost transferat la Spitalul Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero. În cauză, polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, spun oficialii IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA