SANCȚIUNE CONTRAVENȚIONALĂ pentru administratorului drumului public al municipiului Baia Mare

În acest moment, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș sunt angrenați în ample activități, la baza Pasului Gutâi, respectiv la ieșire din orașul Baia Sprie.

Scopul acțiunii este de verificare a autovehiculelor privind echiparea corespunzătoare cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate. O atenție deosebită se va acorda verificării vehiculelor cu o masă totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone.

Polițiștii vor dispune măsurile legale în situația constatării unor deficiențe, iar în situația în care vehiculele sunt echipate corespunzător, celor cu o masă totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone li se va permite accesul în Pasul Gutâi la anumite intervale de timp, pentru a nu se crea blocaje.

Totodată, polițiștii vor lua măsuri legale față de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, responsabilă cu îndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă.

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au aplicat o sancțiune contravențională administratorului drumului public al municipiului Baia Mare, conform prevederilor art. 105, pct. 28 din O.U.G. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.

GlasulMM
GlasulMM