
SĂPTĂMÂNA MESERIILOR. Colegiul ”Barițiu” a impresionat prin ateliere vocaționale, mese rotunde și demonstrații interactive cu roboți
În perioada 18-22 martie, Colegiul Tehnic ”George Barițiu” a marcat Săptămâna Meseriilor. Cu acest prilej, elevii claselor a VIII-a de la școli gimnaziale din județ au fost invitați să se alăture liceenilor în diverse activități.
Potrivit agendei evenimentului, au fost organizate ateliere vocaționale care să le ofere o perspectivă practică asupra diferitelor specializări din domeniul Electronică și automatizări.
”Joncționarea fibrei optice, realizarea și simularea circuitelor electrice sunt câteva dintre activitățile practice care au stârnit interesul tuturor. Legătura strânsă între formarea profesională din școală și reușita în viață le-a fost ilustrată, în cadrul unor mese rotunde, de către antreprenori de succes din cadrul companiilor locale S.C. Onedin S.R.L, S.C. GoServ S.R.L și S.C. Binar Holding S.R.L. Cea mai apreciată activitate, așa cum au evaluat oaspeții noștri mai mici, a fost cea în care au avut parte de demonstrații interactive cu roboți oferite de membrii clubului de robotică ”Exoros””, a punctat pentru Glasul Maramureșului prof. Simona Popescu, directorul Colegiul Tehnic ”George Barițiu” Baia Mare.
Săptămâna Meseriilor a reprezentat, astfel, o oportunitate valoroasă pentru elevii claselor a VIII-a de a se familiariza cu oferta educațională a Colegiului Tehnic ”George Barițiu” Baia Mare în ceea ce privește învățământul tehnic și profesional care, din următorul an școlar, cuprinde și o clasă de învățământ dual, alături de 5 clase de învățământ liceal.
Maria STOICA