
SCĂRI PE TOACA. Șase pompieri din Maramureș, printre concurenți
Pentru prima dată, șase pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș au participat, în perioada 19 – 21 iunie, în județul Neamț la competiția ,,Scări pe Toaca’’, concurs care testează anduranța și pregătirea fizică a concurenților, prin parcurgerea celor două probe de foc.
„Plt. adj. șef Deak Csaba, plt. Dragoș Cristian, sg. maj. Grigor Claudiu, soldat Chirică Andrei, soldat Hojda Bogdan și soldat Nebela Eduard sunt pompierii maramureșeni care au reprezentat inspectoratul nostru.
Cei șase curajoși, alături de încă peste 100 de pompieri din alte 27 de județe, au parcurs un traseu de aproape 7 km, cu diferență de nivel de aproximativ 1100 de metri, prin masivul Ceahlău. Cea de a doua probă a presupus urcarea de către concurenți, a celor 519 trepte care asigură accesul spre vârful Toaca, echipați în costumul de protecție tip pompier și cu aparatul de respirat cu aer comprimat.
Cele mai bune rezultate au fost obținute de către Claudiu, care s-a situat pe locul 4 la categoria a II-a de vârstă și Cristian, care a ocupat locul 5 la categoria sa. Se spune că orice început e jumătate din întreg. Vom urca treaptă cu treaptă și vom deveni tot mai buni. Aprecieri pentru munca depusă și felicitări pentru rezultatele obținute!”, arată ISU Maramureș.
Ana-Maria HOJDA